Consilierul primarului din Mariupol afirmă că Rusia evacuează cadavrele civililor din oraș în camioane cu inscripția „ajutor umanitar“.
Forţele ruse utilizează camioanele cu care aduc "ajutoare umanitare" în Mariupol, port strategic la Marea Azov - pe care îl controlează aproape în totalitate, cu excepţia combinatului Azovstal, ultima redută de rezistenţă a combatanţilor ucraineni - pentru evacuarea cadavrelor locuitorilor oraşului, decedaţi în cea mai mare parte în urma bombardamentelor şi asediului rusesc, a declarat luni seara consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko, citat de agenţia ucraineană de presă LB.ua.
"Oricât de barbar ar suna, corpurile sunt transportate sub inscripţia de ajutor umanitar'. Aceleaşi camioane care aduc 'pomenile umanitare' la întoarcere sunt încărcate cu trupurile morţilor", afirmă consilierul Andriuşcenko pe contul său Telegram, în care mai susţine că, atunci când într-o clădire sunt descoperite mai multe cadavre, camioanele opresc în faţa acesteia şi corpurile sunt direct încărcate şi transportate ca oricare altă marfă.
Potrivit informaţiilor preliminare, cadavrele locuitorilor din Mariupol sunt transportate la crematoriul mobil din Harţîzsk, afirmă acelaşi consilier, adăugând că această informaţie este în prezent verificată de către autorităţile ucrainene.
"Nu este vorba de cazuri izolate, ci de transporturi în masă şi un mecanism bine rodat. O teribilă 'optimizare' logistică. Hrană în schimbul trupurilor, aceasta este adevărata faţă a Rusiei" de astăzi, afirmă Petro Andriuşcenko, referindu-se la faptul că - potrivit unor informaţii - unii locuitori care au supravieţuit în Mariupol au fost forţaţi să adune cadavre de prin curţi pentru a beneficia de hrană.
Conform Consiliului municipal din Mariupol, în două luni de bombardamente şi asediu din partea trupelor ruse, au decedat de două ori mai mulţi locuitori ai oraşului decât în doi ani de ocupaţie nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, notează Lb.ua.
Trupele ruse încearcă să preia controlul Mariupolului, cu 440.000 de locuitori înainte de invazie, distrus aproape în totalitate de la începutul ofensivei la 24 februarie, în condiţiile în care, prin cucerirea oraşului-port ucrainean, Rusia şi-ar asigura astfel un coridor terestru între Crimeea (anexată ilegal de Moscova în 2014) şi Donbas, estul Ucrainei, scrie Agerpres.
Un băiat, în vârstă de 14 ani, a fost ucis în timpul atacului cu rachete lansat luni de armata rusă la Odesa, a transmis Volodimir Zelenski, informează BBC. O fată de 17 ani a suferit o rană provocată de schije în aceeași lovitură, a adăugat președintele Ucrainei.
„Ce se întâmplă? Pentru ce? Cu ce au amenințat acești copii statul rus?", a întrebat Volodimir Zelenski.
Totodată, a vorbit despre distrugerea prin bombardament a unei săli de sport din regiunea Luhansk. „După cum vedem, acest gimnaziu s-a dovedit a fi o amenințare teribilă pentru Rusia modernă", a spus, sarcastic, președintele Ucrainei.
A adăugat, de asemenea, că Danemarca a devenit a 29-a țară care și-a redeschis ambasada de la Kiev și că UE va adopta un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei „în viitorul apropiat”.
Volodimir Zelenski a mai spus că forțele armate ucrainene au respins mai multe atacuri ruse în sudul și estul țării, însă „peste tot situația rămâne extrem de dificilă” (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News