Kievul spune că ”majoritatea” sportivilor ruși sunt și ”militari activi” în armată.
Sportivii ucraineni nu vor participa la Campionatele Mondiale de Judo din Qatar săptămâna viitoare, deoarece echipelor Rusiei și Belarusiei li se va permite să concureze sub un steag neutru, a anunțat luni Federația Ucraineană de Judo (UJF), informează Politico.
Decizia de săptămâna trecută a Federației Internaționale de Judo (IJF) de a permite sportivilor ruși și belaruși să concureze contrazice poziția Comitetului Olimpic Internațional (CIO) cu privire la sportivii neutri, a spus organismul de conducere ucrainean, susținând că mulți dintre aceștia au fost participanți activi ai armatei ruse, care a invadat Ucraina.
”Majoritatea echipei ruse sunt sportivi care sunt militari activi ai forțelor armate ale Federației Ruse, parte a armatei care a atacat Ucraina la 24 februarie 2022 și încă poartă un război brutal pe teritoriul nostru”, a declarat UJF într-o declarație pe site-ul său.
În martie, CIO a recomandat ca sportivii ruși și belaruși să poată concura la viitoarele Jocuri Olimpice de la Paris 2024 ca indivizi sub un steag neutru. Sportivii sub contract cu forțele armate ale acestor țări sau care sprijină activ invadarea Ucrainei ar trebui excluși, se arată în comunicat.
IJF a declarat sâmbătă că va permite sportivilor ruși și belaruși să participe la turneul din 7-14 mai ca ”atleți neutri individuali”. Federația va ”angaja o companie independentă, de renume, care să efectueze verificări ale antecedentelor tuturor persoanelor propuse pentru participare, inclusiv conținutul rețelelor sociale, cu referire specifică la posibila propagandă de război”, se arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu