Ucraina lucrează "din greu" cu partenerii săi pentru restabilirea transportului aerian, suspendat de aproape doi ani, şi vizează în principal aeroportul internaţional Boryspil, amplasat la marginea capitalei Kiev, a declarat joi un oficial din cadrul cancelariei preşedintelui Zelenski, transmite Reuters.
Spaţiul aerian ucrainean a fost închis brusc de invazia declanşată de Rusia în luna februarie 2022, din cauza riscurilor de securitate pentru aviaţia civilă, şi oricine vrea să ajungă în Ucraina trebuie să folosească căile rutiere sau feroviare din ţările vecine.
Autorităţile de la Kiev consideră restabilirea transportului aerian drept un obiectiv spre victoria economiei ucrainene.
"Nu vreau să dau naştere la aşteptări exagerate...dar pot să vă spun că lucrăm din greu pentru a restabili conexiunile aeriene în Ucraina", a declarat joi adjunctul şefului biroului preşedintelui Zelenski, Rostyslav Shurma, la un panel de discuţii organizat cu ocazia Forumului de la Davos.
Shurma nu a dorit să ofere un calendar cu privire la posibila restabilire a transportului aerian dar a spus că Ucraina are "o foaie de drum şi un calendar intern". Shurma a mai spus că autorităţile de la Kiev se consultă cu specialişti din Israel cu privire la specificaţiile tehnice care să permită procesul de restabilire a transportului aerian, fără a oferi alte detalii. Israelul are o experienţă îndelungată cu privire la folosirea sistemelor de apărare aeriană pentru a-şi proteja infrastructura.
"Trebuie să obţinem aprobările necesare din partea Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) şi Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA) din SUA, ceea ce nu este ceva uşor. Şi depinde mai mult de deciziile curajoase ale partenerilor internaţionali pe care noi credem că le vom obţine", a spus Shurma.
Oficialul citat a mai spus că Ucraina analizează fie redeschiderea aeroportului Boryspil fie a unui alt aeroport din regiunea Lvov dar că aeroportul internaţional amplasat la marginea capitalei Kiev are statut prioritar.
În luna decembrie a anului trecut, de pe aeroportul Boryspil a decolat un avion Boeing 777-300 care a efectuat un zbor tehnic, un semn că infrastructura aeroportuară este în stare de funcţionare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu