Ucraina nu va fi invitată oficial în NATO la Summitul de la Vilnius

Jens Stoltenberg, șeful NATO. Sursa foto: Agerpres
Jens Stoltenberg, șeful NATO. Sursa foto: Agerpres

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, afirmă că statele membre nu vor face o invitaţie oficială Ucrainei pentru aderare la Summitul de la Vilnius. 

Liderii din NATO nu îi vor lansa Ucrainei invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică la summitul de la Vilnius de la mijlocul lunii iulie, a declarat luni secretarul general Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.

"La summitul de la Vilnius şi în cadrul pregătirilor pentru summit, nu discutăm despre lansarea unei invitaţii oficiale", a declarat el presei după ce s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz la Berlin.

El a precizat totuşi că liderii vor discuta la summit despre cum se poate apropia Ucraina de NATO.

În acelaşi timp, Stoltenberg a atras atenţia că nu trebuie să se accepte un conflict îngheţat în Ucraina în schimbul încheierii războiului.

"Ne dorim cu toţii ca războiul să se încheie, însă o pace justă nu poate să însemne îngheţarea conflictului şi acceptarea unei înţelegeri dictate de Rusia", a mai declarat el.

La rândul său, în conferinţa de presă comună că Stoltenberg, Scholz a spus că Germania este pregătită pentru posibilitatea ca războiul din Ucraina să mai dureze o perioadă lungă.

"Ne pregătim pentru asta şi ne adaptăm politicile pe această bază", a precizat cancelarul german.

El a dat asigurări în acelaşi timp că Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie, scrie Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel