Ucraina: Poroșenko își propune să reglementeze criza din țară în trei luni

ucraina
ucraina

Noul președinte ucrainean Petro Poroșenko și-a propus să reglementeze criza din țară într-un termen de trei luni, el urmând să dezvăluie un plan în acest sens sâmbătă, cu ocazia ceremoniei pentru învestirea sa în funcția supremă în stat, scrie cotidianul rus Kommersant.

Potrivit ziarului menționat, planul de reglementare al lui Petro Poroșenko propune în special o vastă amnistie, care să permită calmarea situației în estul Ucrainei, o descentralizare a puterii 'după modelul polonez' și acordarea de 'reale puteri' autorităților locale, în cadrul unui stat unitar, termenul de federalizare fiind total exclus, după cum a declarat însuși noul lider de la Kiev. Consultări pe subiectul acestui plan sunt în curs cu Uniunea Europeană și SUA, notează Kommersant, citat de Mediafax.

Unele detalii despre planul lui Poroșenko au fost oferite de fostul ministru adjunct ucrainean de externe Aleksandr Cealîi, care, potrivit experților, va reveni în curând la MAE de la Kiev pentru stabilirea strategiei de politică externă a Ucrainei. Planul va fi unul strategic și complex și are la bază trei importante obiective — dialogul intern și reconcilierea pașnică; dialogul internațional în formatul de la Geneva sau în format extins pentru ca UE, SUA și Rusia să adopte o poziție de compromis față de Ucraina atât în plan politic, cât și economic; lansarea de negocieri cu Moscova, a indicat Cealîi. Fostul ministru a subliniat că, numai numai ținând cont de aceste trei obiective, se poate ajunge la detensionarea și reglementarea situației din Ucraina și din jurul ei.

Kommesanmt mai scrie că noul președinte ucrainean intenționează ca, după învestirea sa în funcție, să se deplaseze în regiunea Donețk (est), unde luptele între forțele guvernamentale și insurgenții proruși continuă și unde armata încearcă să pună capăt focarelor separatiste.

Miliardarul Petro Poroșenko a câștigat alegerile prezidențiale anticipate de la 25 mai, cu 54,7% din voturi. Scrutinul s-a derulat pe fondul crizei politice profunde din această fostă republică sovietică și în contextul operațiunii militare lansate de Kiev împotriva insurgenților proruși din sud-estul țării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel