Ucraina raportează alți 24 de copii morţi la Mariupol

Ucraina raportează alți 24 de copii morţi la Mariupol
Ucraina raportează alți 24 de copii morţi la Mariupol

Procuratura Generală din Ucraina a anunţat sâmbătă că a fost informată de decesul altor 24 de copii în Mariupol, oraşul-port din sud-estul ţării care a fost asediat timp de mai multe săptămâni şi apoi capturat la mijlocul lunii mai de forţele ruse, relatează Reuters.

În total, conform Procuraturii, cel puţin 287 de copii au murit de la începutul invaziei ruse din Ucraina la 24 februarie. Alţi cel puţin 492 de copii au fost răniţi. 'În timpul documentării infracţiunilor, s-a descoperit că alţi 24 de copii au murit la Mariupol, în regiunea Doneţk, din cauza bombardamentelor la întâmplare ale armatei ruse', a precizat Procuratura pe serviciul de mesagerie Telegram.

'Aceste cifre nu sunt finale, în contextul în care încă se lucrează la colectarea lor în locurile cu activităţi ostile, în teritoriile ocupate temporar sau eliberate', a adăugat sursa citată.

Reuters precizează că nu a putut verifica informaţia din surse independente. Primarul din Mariupol, oraş redus la ruine din cauza asediului, a spus că în localitate a apărut holera, în contextul în care sistemele sanitare au fost distruse, iar cadavrele putrezesc pe străzi. La începutul lunii iunie, ONU a transmis că peste 250 de copii au fost ucişi de la începutul războiului şi cinci milioane sunt supuşi riscului de violenţă şi abuz.

Citește și - Zelenski: Soarta regiunii Donbas stă în bătălia de la Severodoneţk

Bătălia de la Severodoneţk va determina soarta regiunii Donbas din estul Ucrainei, a apreciat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters conform unei înregistrări video difuzate miercuri.

"Este o bătălie foarte brutală, foarte dură, poate una din cele mai grele din tot războiul", a spus liderul de la Kiev. Forţele ruse distrug oraşul în cadrul unei ofensive pentru controlul întregului Donbas, din care o treime era controlată de secesioniştii pro-ruşi încă dinainte de declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în 24 februarie. Rusia nu a reuşit să ocupe Kievul, iar acum Kremlinul susţine că urmăreşte "eliberarea" întregii regiuni industrializate din est. "Severodoneţk rămâne epicentrul confruntării din Donbas (...) În mare măsură, acolo se hotărăşte chiar acum soarta Donbasului nostru", a spus Zelenski.

Forţele ucrainene s-au retras miercuri la periferia oraşului, însă au promis că vor lupta cât pot. "Inamicul a tras asupra unităţilor noastre cu mortiere, artilerie şi lansatoare de rachete multiple. A tras asupra infrastructurii civile în localităţile Severodoneţk, Lisiceansk, Privilia, Ustinivka, Horske şi Katerinivka" , a comunicat joi statul-major al Ucrainei.

Guvernatorul raionului Lugansk, Serhi Gaidai, a afirmat că bombardamentele au distrus centrul Severodoneţkului, au lovit o uzină chimică din oraş şi au ucis în ultimele 24 de ore patru civili. Forţele ucrainene controlează încă întregul Lisiceansk, aflat pe celălalt mal al râului Doneţ, însă ruşii distrug clădirile rezidenţiale. El a adăugat că Rusia a ocupat de facto peste 98% din Lugansk. Reuters nu a fost în măsură să verifice independent situaţia de pe teren. Ambasadorul ucrainean la ONU a declarat televiziunii CNN că forţele ruse sunt mult superioare numeric în Donbas, regiune care cuprinde raioanele Lugansk şi Doneţk şi unde majoritatea populaţiei este rusofonă. Rusia susţine în continuare că nu atacă civilii. Vezi știrea aici!

Citește și - Biden: Serviciile americane știau că Putin va trece granița Ucrainei, dar Zelenski nu a vrut să audă avertismentele SUA

Joe Biden a afirmat că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, "nu a vrut să audă" avertismentele americane înainte ca Rusia să-i invadeze ţara, notează Agerpres, care citează AFP. 

"Mulţi oameni au crezut că exagerez" când am vorbit despre un atac rus asupra Ucrainei înainte de a începe, a declarat preşedintele american în cursul unei recepţii la Los Angeles, destinată strângerii de fonduri pentru Partidul Democrat.

"Dar ştiam că avem informaţii în acest sens. (Preşedintele rus Vladimir Putin) urma să treacă graniţa. Nu era nicio îndoială, iar Zelenski nu a vrut să audă asta", a adăugat el în faţa jurnaliştilor.

Statele Unite au început să avertizeze despre pregătirile pentru o invazie a Ucrainei cu mult înainte ca preşedintele rus să anunţe la 24 februarie o "operaţiune specială" împotriva ţării.

Aceste avertismente au suscitat neîncredere şi chiar critici mai mult sau mai puţin voalate din partea unor aliaţi europeni care considerau la acea vreme că Statele Unite sunt prea alarmiste. Vezi știrea aici!

Citește și - Putin încearcă să sperie Estonia prin remarci „complet inacceptabile”

Estonia l-a convocat vineri pe ambasadorul rus pentru a condamna laudele „complet inacceptabile” ale preşedintelui Vladimir Putin la adresa unui conducător rus din secolul al XVIII-lea care a capturat un oraş care acum este estonian, potrivit Reuters.

Putin i-a adus joi un omagiu ţarului Petru cel Mare, despre care a spus că a recucerit un teritoriu care aparţinea Rusiei în timpul unui lung război cu Suedia între 1700 şi 1721. Putin a menţionat în mod special Narva, care aparţine Estoniei, unul dintre cele trei state baltice şi membru NATO.

Ministrul de externe al Estoniei a declarat că ambasadorul Vladimir Lipayev a fost convocat „pentru a condamna recentele declaraţii ale preşedintelui Putin ... inclusiv comentariile sale privind oraşul estonian Narva”, a precizat acesta într-o declaraţie.

„Într-un moment în care Rusia... încearcă să distrugă statalitatea şi poporul Ucrainei, este, de asemenea, complet inacceptabil”, a adăugat acesta. Putin a comparat campania lui Petru cel Mare cu „operaţiunea specială” prin care Rusia a invadat Ucraina, în 24 februarie.

Estonia a făcut parte din imperiul rus timp de mai bine de două secole înainte de a-şi obţine independenţa în 1918. În 1940, Uniunea Sovietică a anexat ţara, care nu şi-a recăpătat independenţa decât în 1991. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel