Ucraina a refuzat un lot de tancuri Leopard 1A5 din Germania.
Tancurile Leopard 1A5 pe care Germania le-a promis Ucrainei au atât de multe probleme tehnice încât Kievul a refuzat în urmă cu câteva zile o nouă tranşă de 10 astfel de tancuri.
Potrivit săptămânalului german, Ucraina a comunicat Ministerului Apărării de la Berlin că respectivele tancuri necesită reparaţii considerabile, iar în condiţiile insuficienţei personalului tehnic calificat şi a pieselor de schimb transferul acestor echipamente către Ucraina nu are sens.
De asemenea, o echipă a Ministerului german al Apărării a inspectat tancurile Leopard în Polonia şi a constatat că acestea s-au degradat atât de mult în timpul instruirii militarilor ucraineni încât necesită reparaţii. Mai mult, verificările efectuate de armata ucraineană arată că mai multe dintre tancurile Leopard 1A5 furnizate Ucrainei în iulie au fost avariate în urma unor probleme similare.
Armamentul care necesită reparaţii face parte din primele tranşe ale unui ajutor de circa 100 de tancuri Leopard 1A5 promise Ucrainei de Germania în urmă cu şase luni, când a şi început programul de instrucţie pentru tanchiştii ucraineni care le vor folosi. Aceste tancuri sunt în prezent deţinute de unele companii, după ce au fost retrase în urmă cu circa 20 de ani din dotarea armatei germane, care le-a înlocuit cu tancurile mai moderne Leopard 2.
Potrivit Der Spiegel, Ministerul german al Apărării a refuzat să comenteze problemele semnalate, un purtător de cuvânt al acestui minister afirmând într-un răspuns scris că nu are comentarii de făcut asupra acestei chestiuni.
La rândul lor, Danemarca, Germania, Olanda şi Belgia au format un consorţiu prin care au promis Ucrainei 178 de tancuri Leopard 1A5, fabricate în anii '80, dar care nu au fost folosite de mult timp şi necesită recondiţionare. Danemarca a început deja instrucţia soldaţilor ucraineni pe aceste tancuri. Potrivit unui ofiţer danez citat de Forbes, pentru programul de instrucţie armata daneză a pus în funcţiune şase tancuri Leopard luate din muzee, întrucât acestea erau într-o stare aparent mai bună decât cele care au stat în depozite aproape două decenii, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu