Liderii Ucrainei, Petro Poroșenko, Rusiei, Vladimir Putin, Franței, Francois Hollande, și Germaniei, Angela Merkel, au încheiat negocierile de la Minsk pe tema conflictului ucrainean, informează joi RIA Novosti.
Dintre cei patru lideri, doar Vladimir Putin a părăsit sala negocierilor din Palatul Independenței din Minsk, unde au mai rămas Merkel și Hollande. Poroșenko, care ieșise din sală la puțin timp după președintele rus, a revenit în sala de convorbiri după ce a discutat pentru scurt timp la telefon.
Negocierile pentru găsirea unei soluții politice la conflictul din estul Ucrainei au durat aproape 14 ore. Cei patru lideri au ajuns la un acord conform căruia, în următoarele 48 de ore, urmează să intre în vigoare un armistițiu, adică în data de 14 februarie. Agenția germană de presă DPA menționează că acordul nu a fost încă semnat de liderii separatiști, scrie Agerpres.
O sursă diplomatică rusă a declarat pentru RIA Novosti că, în cadrul convorbirilor, a fost realizat un progres 'uriaș'. Conform acesteia, proiectul documentului final a fost convenit de către cei patru lideri în proporție de 80% și conține 10 puncte. După semnarea acestuia de către participanții la summitul 'ultimei șanse', așa cum a fost denumită de presa internațională reuniunea de la Minsk, documentul va fi trimis pentru a fi examinat și aprobat de către Grupul de contact, format din reprezentanți ucraineni, ruși, ai liderilor separatiști și OSCE. Documentul cu privire la Ucraina mai prevede retragerea armamentului greu și crearea unei zone de securitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News