Ucraina se aşteaptă în 2019 la o recoltă de grâu de 27,8 milioane de tone

Ministerul Agriculturii din Ucraina a dat joi publicităţii primele sale estimări privind recolta de grâu din acest an, conform cărora producţia ar putea creşte cu 13%, până la 27,8 milioane de tone, de la 24,6 milioane de tone în 2018, transmite Reuters.

De asemenea, Ministerul Agriculturii din Ucraina prognozează că recolta totală de cereale ar putea urca anul acesta până la 71,1 milioane de tone, de la 69,8 milioane de tone anul trecut. 

Conform celor mai recente cifre, până la data de 27 august, Ucraina a recoltat 39,2 milioane de tone de cereale de pe 66% din suprafaţa însămânţată. 

Ministerul Agriculturii nu a dat publicităţii şi o estimare privind exporturile de cereale în sezonul actual, care acoperă perioada iulie 2019 - iunie 2020. În sezonul precedent, Ucraina a exportat o cantitate record de 50 de milioane de tone de cereale.

Ucraina este un important producător şi exportator mondial de cereale. Exporturile Ucrainei de produse agricole sunt dominat de cereale, uleiuri vegetale şi oleaginoase.

Anterior, o sursă a declarat pentru Reuters că Ministerul Agriculturii a propus traderilor să majoreze cantitatea de grâu disponibilă pentru a fi exportată în sezonul 2019/20 până la 19 milioane tone, de la 16 milioane tone în sezonul 2018/19. Sursa a adăugat că această cifră ar putea include o cantitate de 11 milioane tone de grâu de panificaţie, comparativ cu opt milioane tone în sezonul precedent.

Anual, Ministerul Agriculturii din Ucraina şi traderii semnează un memorandum pentru a stabili ce cantitate de grâu este aşteptată să fie exportată într-un sezon agricol. În acest document traderii promit să nu depăşească volumele convenite a fi exportate, iar Ministerul Agriculturii promite să nu modifice regulile privitoare la export. Ministerul Agriculturii din Ucraina estimează că în acest an memorandumul ar putea fi semnat în luna septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel