Ucrainenii se așteaptă la atacuri rusești în noaptea de Anul Nou.
Publicitate
Ministrul Energiei din Ucraina se teme că Rusia va ataca intens cu ocazia Anului Nou, potrivit CNN. Situația energetică din țara invadată de ruși la 24 februarie 2022 rămâne în continuare foarte sensibilă din cauza bombardamentelor constante, spune ministrul Herman Halușcenko. Astfel, de Anul Nou am putea vedea „distrugeri maxime ale sistemului de energie”, spune politicianul ucrainean.
În timpul unor declarații la televiziunea ucraineană în seara de marți, Halușcenko a explicat că Ucraina încearcă să folosească timpul dintre atacurile rusești pentru a reduce deficitul de energie prin creșterea producției de electricitate. În plus, se încearcă creșterea capacității de distribuire a electricității.
Astăzi, 27 decembrie 2022, cel puțin o persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite, în timpul unui atac rusesc în orașul sudic Oleșkî, pe malul estic al Râului Nipru, vizavi de Herson, a spus primarul localității. Curtea unei maternități a fost de asemenea țintită la Herson.
De la începutul războiului, din februarie 2022 până în prezent, Uniunea Europeană a trimis Ucrainei peste 77.000 de tone de ajutoare umanitare, a anunţat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite Agerpres. „Începând din februarie, UE a trimis peste 77.000 de tone de ajutor în natură Ucrainei. Acestea includ provizii vitale, precum medicamente, alimente, adăposturi”, a menţionat Von der Leyen pe Twitter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News