Ucraina se aşteaptă ca Statele Unite să menţină sau chiar să sporească ajutorul militar pentru Kiev anul viitor, în ciuda faptului că problema face parte dintr-o luptă politică la Washington asupra procedurii de impeachment ce-l vizează pe preşedintele Donald Trump, a declarat ministrul apărării Andrii Zahorodniuk, citat luni de Reuters, scrie Agerpres.
Trump este acuzat de adversarii săi democraţi că a îngheţat aproape 400 milioane de dolari ajutor de securitate destinat Ucrainei pentru a face presiune asupra preşedintelui Volodimir Zelenski să deschidă investigaţii în legătură cu principalul rival al preşedintelui american pentru cursa prezidenţială din 2020.
Trump a numit procedura de impeachment (punere sub acuzare şi destituire n.r.) o vânătoare de vrăjitoare.
Statele Unite au fost cel mai mare binefăcător al Ucrainei după anexarea Crimeii de către Moscova în 2014 care a aruncat relaţiile dintre Vest şi Rusia la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece. SUA au acordat Kievului ajutor de securitate de 1,5 miliarde de dolari în perioada 2014-2019.
Trump a blocat un ajutor militar destinat Ucrainei de 391 milioane de dolari aprobat de Congres în iulie, dar a spus că nu a existat un "quid pro quo" (serviciu contra serviciu) pentru a-l debloca. Ajutorul a fost deblocat până în septembrie.
Ucraina a folosit ajutorul pentru a achiziţiona hardware precum rachete antitanc Javelin, lansatoare de grenade, radare şi ochelari de vedere de noapte pentru a lupta împotriva forţelor susţinute de Rusia într-un conflict în regiunea Donbas ce a ucis peste 13.000 de persoane din 2014.
Zahorodniuk a spus că durata scurtă a îngheţării ajutorului înseamnă că nu are impact material. El a declarat într-un interviu pentru Reuters că Ucraina se aşteaptă la aceeaşi sumă de ajutor, "dacă nu mai mare", în 2020 şi intenţionează să achiziţioneze mai multe rachete Javelin.
"Există o opinie generală comună atât în guvern, cât şi în Congres că ar trebui ridicat", a spus el, citând ceea ce a numit ca fiind viziunea pozitivă a Washingtonului asupra demarării reformelor de către Zelenski.
"Simţim sprijinul şi este acolo. Este 100 la sută", a mai spus el, întrebat dacă Ucraina mai crede că se poate baza pe continuarea ajutorului american.
Ucraina a primit două ambarcaţiuni de patrulare din clasa Island de la Statele Unite pentru a-şi consolida prezenţa în Marea Neagră în acest an şi Zahorodniuk mai aşteaptă încă trei în 2020.
"De asemenea, trebuie să spun că acest ajutor are o semnificaţie simbolică. Nu sunt doar banii şi nu este vorba doar despre echipamente", a declarat Zahorodniuk.
"Este vorba şi despre (...) sprijinul arătat de comunitatea internaţională faţă de Ucraina. Şi asta probabil că înseamnă mai mult pentru populaţie decât echipamentul în sine".
Ancheta legată de procedura de impeachment a lui Trump are un efect nedorit asupra lui Zelenski, care a ajuns la putere în aprilie promiţând să lupte împotriva corupţiei şi să pună capăt paşnic conflictului din Donbas.
Sub predecesorul lui Zelenski, Zahorodniuk a condus un birou în cadrul Ministerului Apărării concentrat pe reformă, dar a renunţat în 2017 frustrat de ritmul lent al schimbărilor.
Revenit ca ministru sub Zelenski, Zahorodniuk vrea să facă achiziţiile de apărare mai transparente şi investighează corupţia în cadrul forţelor armate.
O mare parte din ceea ce cumpără armata este secret de stat făcând mai uşor pentru oficiali să umfle costurile sau să acorde contractele partidelor favorizate.
Guvernul îşi propune să adopte legislaţia cât mai devreme în acest an pentru o examinare mai atentă a licitaţiilor publice şi doreşte să creeze o agenţie de achiziţii separate în cadrul Ministerului Apărării similară cu un model britanic, a mai spus ministrul ucrainean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu