Ucraina solicită extinderea capacităţii portului Constanţa pentru a-şi putea exporta cerealele

Ucraina solicită extinderea capacităţii portului Constanţa pentru a-şi putea exporta cerealele
Ucraina solicită extinderea capacităţii portului Constanţa pentru a-şi putea exporta cerealele

Ucraina a cerut suplimentarea capacităţii portului român Constanţa pentru a-şi exporta cerealele şi de asemenea sprijin din partea statelor UE pentru ca acestea să depoziteze pe teritoriile lor cereale ucrainene pe care Kievul nu le poate exporta prin Marea Neagră din cauza blocadei ruse, a declarat un oficial ucrainean citat de agenţia de presă Rador, care preia EFE.

„Solicităm să fie luată în considerare folosirea capacităţilor logistice româneşti, inclusiv capacităţile tehnice ale portului Constanţa, pentru exportul produselor agricole ucrainene, inclusiv cereale, prin crearea de capacitate disponibilă în porturile româneşti“, a declarat viceministrul ucrainean al Politicii Agrare şi Alimentaţiei, Markian Dmitrasevici, într-o intervenţie în Comisia pentru agricultură a Parlamentului European.

Oficialul ucrainean a semnalat că statele europene vor începe recolta într-o lună, iar portul Constanţa „va coopera în principal cu companiile europene“.

Prin urmare, capacitatea acestui port va fi acoperită de exporturile europene, situaţie care „va complica şi mai mult“ exporturile de produse agricole ucrainene, a menționat Markian Dmitrasevici.

Citește și - Grânarul Europei, anunț îngrijorător. Ucraina ar fi pierdut un sfert din terenurile sale cultivabile din cauza ocupației ruse

Ucraina, numită și grânarul Europei, a pierdut un sfert din terenurile sale cultivabile din cauza ocupaţiei ruse din unele regiuni.

Ucraina a pierdut un sfert din terenurile sale cultivabile din cauza ocupaţiei ruse din unele regiuni, în sud şi est, a anunţat luni Ministerul Agriculturii de la Kiev, informează Agerpres, citând AFP. Totuși, potrivit ministrului, acest lucru nu reprezintă "o ameninţare pentru securitatea alimentară" a Ucrainei.

"În ciuda pierderii a 25% din terenurile cultivabile, structura culturilor însămânţate în acest an este mai mult decât suficientă pentru a asigura consumul" populaţiei ucrainene, a afirmat ministrul adjunct al Agriculturii, Taras Vîsoţki, într-o conferinţă de presă.

Consumul s-a redus în Ucraina



Potrivit acestuia, "consumul s-a redus, de asemenea, din cauza deplasărilor masive (de populaţie) şi a migraţiilor externe", în afara ţării.

Peste şapte milioane de ucraineni s-au deplasat în interiorul ţării, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) şi a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR). Lor li se adaugă alte 7,3 milioane care au fugit în străinătate, dintre care peste jumătate în Polonia.

În ciuda pierderii deloc neglijabile de terenuri aflate acum sub controlul ruşilor, "structura actuală a suprafeţelor cultivate (...) nu reprezintă o ameninţare pentru securitatea alimentară a Ucrainei", a dat asigurări Vîsoţki în faţa presei.

"Agricultorii ucraineni au reuşit să pregătească relativ bine însămânţarea înainte de începutul războiului", a adăugat el.

"În februarie, Ucraina a importat deja circa 70% din îngrăşămintele necesare, 60% din produsele fitosanitare şi circa o treime din cantitatea de carburant necesară" pentru însămânţare, a detaliat el.

Înainte de război Ucraina avea peste 30 de milioane de hectare de terenuri cultivabile



Ocupaţia rusă din mai multe regiuni ucrainene şi blocada asupra cerealelor impusă de Flora Rusă de la Marea Neagră i-au forţat totuşi pe agricultorii ucraineni "să modifice ce însămânţează şi cantitatea", a mai precizat Vîsoţki.

Ucraina dispunea înainte de război de peste 30 de milioane de hectare de terenuri cultivabile, conform World Data Center-Ukraine, un ONG internaţional.

Deşi consecinţele invaziei ruse asupra pieţei interne ucrainene par limitate în opinia oficialului ucrainean, imposibilitatea de a exporta cereale în străinătate amplifică temerile privind declanşarea unei foamete în lunile care vin, conform ONU.

"În prezent, între 20 şi 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate, iar în toamnă numărul ar putea creşte la 70-75 de milioane de tone", a alertat la 6 iunie preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară era al patrulea exportator mondial de grâu şi porumb înainte de invazia rusă.

Exporturile de cereale ale Ucrainei prin Polonia şi România se confruntă cu blocaje

Ucraina a stabilit două rute, prin Polonia şi România, pentru a exporta cereale şi a evita o criză alimentară globală, dar blocajele au încetinit livrările, a declarat duminică ministrul adjunct de externe de la Kiev, citat de Reuters. Dmytro Senik a declarat că securitatea alimentară globală este în pericol deoarece invazia Rusiei în Ucraina a oprit exporturile de cereale din Marea Neagră ale Kievului, provocând penurii generalizate şi creşterea preţurilor. Vezi continuarea articolului aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel