Udemeristul Abos Gabor, propus preşedinte al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, după demisia lui Iosif Nagy

gabor
gabor

Abos Gabor, comisar general adjunct la Garda de Mediu, a fost propus la conducerea ANPM după demisia lui Iosif Nagy, a anunţat luni ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

"Azi (luni - n.r.) am decis şi am acceptat demisia preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, domnul Nagy Jozsef, şi am şi făcut numirea care deja este la premier. Am discutat cu dânsul şi azi dimineaţă şi eu cred că va fi acceptat de premier. Este vorba de domnul Abos Gabor, care a fost comisar general adjunct la Garda de Mediu, un om care este cunoscător, care este bine înfipt în această zonă şi care sunt sigur că va putea să facă faţă în continuare", a declarat Borbely.

Decizia vine după ce România a fost suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon. Măsura a fost luată de Comitetul de Conformare al Protocolului de la Kyoto, ca urmare a neconformităţilor identificate la nivelul Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră, transmis anul trecut de România.

Suspendarea nu are o limită, ci rămâne în vigoare până la remedierea neregulilor. Potrivit analiştilor, statul ar putea pierde sute de milioane de euro din cauza aceste decizii.

Citeşte şi:

Abos Gabor: Prioritatea mandatului meu este ca România să redevină eligibilă la tranzactionarea certificatelor de emisii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel