Kelemen Hunor candidează pentru un nou mandat de patru ani la conducerea Uniunii. Congresul Uniunii se va desfăşura în perioada 22-23 februarie 2019, la BT Arena din Cluj Napoca, eveniment la care sunt aşteptaţi peste 1000 de participanţi - delegaţi şi invitaţi din ţară şi din străinătate.
Kelemen Hunor a subliniat faptul că, experienţa acumulată în ultimii opt ani de când se află la conducerea UDMR, îi oferă şansa de a face faţă cu încredere unui nou mandat. "Nici de această dată scopul meu nu este funcţia, rolul meu este să construiesc o Uniune echilibrată şi puternică", a subliniat Kelemen Hunor. Sub conducerea sa, în ultimii opt ani, Uniunea a reuşit să ajungă la conturarea unei poziţii unitare în privinţa aspectelor importante şi, astfel, a reuşit să aibă sprijinul necesar pentru punerea în aplicare a unor decizii importante.
"Este inevitabil ca în Transilvania, găsirea unui partener de dialog să se materializeze fără acceptarea unui compromis. Aceasta este şi va rămâne o condiţie inevitabilă a politicii minoritare, a consolidării comunităţii. Au trecut 100 de ani în România, iar la scară istorică obiectivul este ca în următorii 100 de ani să existe în această ţară o comunitate maghiară puternică, competitivă şi de succes, care să îşi poată păstra identitatea pe pământul natal.
Este responsabilitatea noastră să creăm o viziune pentru viitor. Aceasta este cea mai importantă sarcină a Congresului din februarie", a subliniat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News