UDMR îl sfidează pe Iohannis. Chirieac: Multă aroganță. Kelemen Hunor ar trebui să facă un pas înapoi

Sursa foto colaj: Facebook Kelemen Hunor / Klaus Iohannis
Sursa foto colaj: Facebook Kelemen Hunor / Klaus Iohannis

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat reacțiile venite din partea UDMR, în urma vizitei făcute de Viktor Orban la Băile Tușnad. Declarațiile vin după ce formațiunea maghiară a fost somată de președintele Klaus Iohannis să dea mai multe explicații.

"Kelemen Hunor ar trebui să facă un pas înapoi."

"Multă aroganță din partea liderilor UDMR, din mare nefericire, în acest moment, fiindcă UDMR-ul - este adevărat - ar trebuie să rămână la guvernare, în aceste vremuri, pentru că şi minoritatea maghiară ar trebui să se simtă confortabil, în siguranţă, ţinând seama de toate crizele suprapuse plus războiul de la graniţele României. Cu siguranţă, cum a remarcat şi preşedintele Iohannis, probabil că domnul Kelemen Hunor ar trebui să facă un pas înapoi. În loc de asta, nici pomeneală, nicio urmă de regret. Asta după ce purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a acuzat discursul lui Viktor Orban de rasism. La fel şi oficialii de la Bruxelles. Sunt reacţiile internaționale", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.

Întrebat dacă, după acest răspuns al UDMR, am putea vedea formaţiunea maghiară scoasă de la guvernare, acesta a afirmat: "Eu nu cred şi nici UDMR nu va pleca de la guvernare. Cred că scandalul rămâne aici. Sigur, pentru comunitatea internaţională faptul că membrii de bază ai Guvernului României au participat şi au aplaudat discursul lui Orban nu este de bun augur, fiindcă acolo rezultă că eşti membru al Guvernului României, iar acela a fost un discurs rasist, de tip nazist, după toate regulile. Ori, eu nu cred că se va întâmpla asta (n.r. că UDMR  va fi scos de la guvernare), deşi PSD şi PNL împreună au largă majoritate parlamentară în acest moment". 

"`Trebuie scos UDMR de la guvernare`. Dar de ce?”

Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, spune că nu este cazul să se vorbească despre o criză în coaliţia de guvernare, după vizita lui Viktor Orban în România, pentru că niciunul dintre partenerii de coaliţie nu a făcut nimic împotriva intereselor generale ale României. 

"Am văzut că mulţi au sărit: 'Trebuie scos UDMR de la guvernare'. Dar de ce? Pentru declaraţiile noastre, pentru acţiunea sau inacţiunea noastră în Guvern, pentru respectarea sau nerespectarea programului de guvernare, acordului de coaliţie şi a intereselor Guvernului şi a ţării, da, ok. Putem să căutăm sancţiuni, putem să căutăm fel de fel de chestiuni legate de funcţionarea, de îmbunătăţirea coaliţiei, dar aici nu este cazul. Da, să avem o discuţie, nu avem nimic împotrivă, când spune cineva la o şedinţă ulterioară a coaliţiei, se poate discuta. E un subiect important, am înţeles, dar nimeni nu poate spune în acest moment că UDMR sau liderii Uniunii n-au respectat partenerii din coaliţie, n-au respectat acordul din coaliţie, programul de guvernare şi au acţionat împotriva intereselor generale şi specifice ale României pe undeva. Asta nu se poate spune", a susţinut Kelemen Hunor.

"Nu trebuie să vorbim despre o criză în coaliţie"

"Nu trebuie să vorbim în niciun caz despre o criză în coaliţie. O criză în coaliţie este dacă nu se respectă programul de guvernare, dacă nu se respectă acordul de coaliţie, dacă nu putem să ne înţelegem pe subiecte din programul de guvernare, de pe agenda noastră politică, dacă cineva dintre noi face ceva împotriva intereselor generale sau specifice ale României şi nu este cazul în coaliţie. Fiecare şi-a făcut treaba, discutăm, punem în aplicare programul de guvernare, căutăm soluţii la problemele cetăţenilor şi la problemele cu care ne confruntăm cu toţii, dar un conflict în interiorul coaliţiei pe un discurs al unui om politic, indiferent cine e acel om politic din Uniunea Europeană, nu cred că este cazul, că nu lezează, nu atinge în niciun fel coaliţia, performanţele coaliţiei. Orban n-a vorbit de România, Orban n-a vorbit de Guvernul României, de coaliţie, deci nu există motiv pentru care să fie o chestiune de tensiune în coaliţie. Deci, se poate discuta în coaliţie ceea ce a spus Orban, eu sunt pregătit pentru orice discuţie", a declarat liderul UDMR, astăzi, pentru Agerpres. 

"Nu este cazul ca noi să dăm explicații"

Tot astăzi, UDMR a transmis o primă reacție după declarațiile președintelui Klaus Iohannis.

"Nu comentăm declarațiile președintelui Klaus Iohannis. Cuvintele premierului Ungariei, Orban Viktor, de la Băile Tușnad, au fost scoase din context și nu este cazul ca noi să dăm explicații”, a spus Hegedus Csilla, purtător de cuvânt UDMR, entru Antena 3.

"Nu putem să ne facem că acele lucruri nu au fost spuse și aplaudate"

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, vineri, despre discursul lui Viktor Orban.

"Eu cred că este nevoie de clarificări publice din partea UDMR, pentru că la acel eveniment a fost prezentă o parte semnificativă din conducerea și din miniștri UDMR. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conținutul acelui discurs pe care l-au aplaudat, ceea ce ar extrem de complicat, sau dacă nu au înțeles despre ce se vorbește și au aplaudat pur și simplu generic personajul care a ținut discursul. Oricare ar fi explicația, trebuie să existe și trebuie să existe o discuție clarificatoare inclusiv în coaliția de guvernare. Pe de altă parte, nu-și dorește nimeni în România să provoace o criză guvernamentală pentru că un înalt demnitar străin a avut un discurs eronat, dar nu putem să ne facem că acele lucruri nu au fost spuse și aplaudate”, a conchis președintele Klaus Iohannis.

"Nu este rolul și rostul meu să dau lecții de politică sau de oratorie unui înalt demnitar european, dar nu pot să nu mă disociez clar public de ideile care au fost vehiculate acolo!”, a subliniat Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel