După ce USL a anunţat că a închis uşa UDMR-ului în privinţa unei viitoare colaborări la guvernare, liderii Uniunii susţin că supărarea PSD şi PNL e "o prostie", iar "în politică niciodată să nu spui nu".
"Noi am decis întotdeauna numai în concordanţă cu interesele comunităţii maghiare. Dacă acest interes va fi ca şi din 2012 UDMR să meargă în continuare la guvernare, vom merge. Şi nu e bine să spui că nu vei mai colabora niciodată cu UDMR, au mai existat astfel de cazuri când cineva, un preşedinte de partid (Emil Boc, n.r.) zicea cu mâna pe Biblie că nu va colabora cu UDMR şi uite ce bine ne înţelegem! Deci nu e bine să spui că nu vei colabora niciodată, nu e bine în politică să închizi uşa", a declarat astăzi preşedintele UDMR Kelemen Hunor, cu ocazia Consiliului Reprezentanţilor Unionali, informează Gândul.
De la tribuna CRU el a taxat drept "o prostie" supărarea liderilor USL: " Opoziţia ne-a cerut să fim trădători, dar UDMR niciodată nu şi-a trădat partenerii de guvernare. Noi nu trădăm, iar ca cineva să se supere pe noi că nu trădăm e o prostie !"
Apoi, liderul Uniunii a ţinut să le bată obrazul şi partenerilor PDL-işti: "Interesant este că şi PDL-ul s-a supărat pe noi că n-am fost de acord ca regionalizarea să fie făcută aşa cum voiau ei, s-au supărat că nu am fost de acord cu modificarea Constituţiei, că nu am acceptat votul prin corespondenţă. Şi dacă s-au supărat şi unii, şi alţii, înseamnă că suntem pe calea cea bună. Noi nu suntem sclavi într-o colonie, nu suntem o organizaţie căreia să i se poată dicta"
La rândul său, Borbely Laszlo, vicepreşedintele politic al UDMR, a declarat, pentru gândul , că a fost surprins de declaraţiile liderilor USL. " Nu poate şti nici USL-ul, nici alt partid cât va lua la alegeri. Ei, am înţeles, au luat această decizie că vor lua peste 50%, dar eu zic să mai aşteptăm. Şi în politică niciodată să nu spui nu. Domnul Ponta şi domnul Antonescu să se ocupe să obţină rezultate cât mai bune la alegeri, cum probabil şi PDL-ul şi alte partide se vor ocupa de acelaşi lucru, şi noi, evident, şi sigur după alegeri vor mai fi discuţii pe această temă, pentru că aceste lucruri se discută după alegeri, nu înainte de alegeri", a spus Borbely.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News