Este oficial. UDMR s-a întors la masa negocierilor cu PNL și PSD deși, până de curând, nu credea că ar fi parte din negocierile pentru rotativă. După ce a cedat Ministerul Sportului - în vederea comasării, i s-a cerut și Dezvoltarea, în contextul în care PSD nu vrea să dea din mână Transporturile. Fapt de neînțeles pentru liderii UDMR.
Antal Arpad de la UDMR a spus, în acest context, pentru news.ro, că partidul își dorește să continue la guvernare, de aici și decizia de a continua negocierile.
”Dacă argumentul PSD de păstrare a Ministerului Transporturilor este faptul că domnul Sorin Grindeanu este eficient, atunci în aceeaşi măsură putem spune că domnul Cseke Attila este un ministru eficient” spune primarul din Sfântu Gheorghe.
În acest weekend, ar avea loc o pauză de la negocieri, urmând a fi reluate luni.
”Noi încă mai sperăm că un acord politic semnat de nişte lideri politici în România secolului 21 trebuie respectat sau poate fi respectat” spune Antal Arpad.
”Dacă se doreşte reducerea numărului de ministere, atunci suntem de acord să fie şi UDMR parte a reducerii şi să rămânem cu două ministere în loc de trei, după comasarea Ministerului Sportului, dar dacă argumentul PSD de păstrare a Ministerului Transporturilor este faptul că domnul Sorin Grindeanu este eficient, atunci în aceeaşi măsură putem spune că domnul Cseke Attila este un ministru eficient. Şi noi considerăm că miniştrii şi secretarii de stat ai UDMR au adus o plus valoare în actul de guvernare. Nici nu am primit vreun reproş privind activitatea miniştrilor UDMR”, a continuat edilul.
Surse din partid au afirmat, în același timp, că UDMR ar dori să păstreze Dezvoltarea și Mediul și un post de vicepremier.
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, vineri, că în cazul în care coaliţia rămâne în formula de 18 ministere, UDMR va avea două ministere şi vicepremier, PNL va avea opt ministere, vicepremier şi SGG, iar PSD va avea opt ministere, premier, vicepremier şi cancelarul Guvernului.
Liberalul a mai arătat că, dacă pe cele două ministere care revin UDMR va fi agreată o formulă unanim acceptată şi de PSD, şi de PNL, stau la masă. ”Dacă nu, este decizia domniilor lor”, a mai precizat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu