După aproximativ două ore, cei aproximativ 4.500 de delegați au terminat de votat pentru unul dintre cei candidați: Elena Udrea, Vasile Blaga și Monica Macovei. Elena Udrea a făcut reclamații cu privire la modul de votare, declarând că unii delegați nu se află pe listele de votare sau că numele le-a fost scris greșit.
"Deocamdată nu este nicio explicaţie. Am înțeles că nu a mers calculatorul, dar asta se întâmplă când umblă pe calculator cei care nu au mai văzut instrumentul acesta până acum. Mai sunt şi alte situaţii în care înţeleg că s-a greşit prenumele şi ca urmare, unii colegi nu au putut să voteze. Înţeleg că se doreşte ca la final toţi cei care au fost în situaţia de a nu vota, deşi sunt delegaţi, să poată să o facă pe liste separate", a spus Elena Udrea.
Monica Macovei a declarat și ea cu o săptămână înainte de desfășurarea Convenției că a primit "semnale" că alegerile vor fi fraudate. În acest caz, explica europarlamentarul, partidul se va rupe. Elena Udrea a lansat și ea aceste acuzații aparent lejer, fără a le da vreo greutate.
Dacă Vasile Blaga va câștiga președinția PDL, cele duă candidate se pot folosi drept pretext motivul fraudelor, pentru a se rupe de PDL. Blaga nu folosește această strategie pentru că nu are niciun interese să părăsească partidul și nu intenționează să facă asta chiar dacă Udrea sau Macovei va câștiga șefia partidului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu