Elena Udrea, candidat la șefia PDL, critică, într-o postare pe blogul personal, pe acei colegi din jurul lui Vasile Blaga care, dând dovadă de aroganță, se comportă ca și când ar fi câștigat deja competiția internă și anunță deja cine rămâne și cine nu în partid.
"Una dintre obligațiile pe care trebuie să și le asume actuala conducere și toți membrii săi este să nu dea dovadă de aroganță", având în vedere că a dus partidul la 14% reprezentare în Parlament și a pierdut peste jumătate din voturi în decurs de numai o jumătate de an, scrie Elena Udrea pe blog.
"Or, tocmai de asta se fac vinovați cei din jurul lui Vasile Blaga care încearcă să se comporte ca și când ar fi câștigat deja Convenția din 23 martie și anunță cine rămâne și cine nu în PDL. E o dovadă de lipsa de respect față de membrii partidului și față de delegații care vor urma să decidă drumul pe mai departe. Susținătorii actualului președinte adoptă același discurs al USL sau al Antenelor referitor la ruperea PDL. Să acuzi pe cineva că vrea să rupă partidul înseamnă să-l acuzi de trădare. E un atac la persoana mai puternic decât orice „epitet” pe care și l-ar putea atribui competitorii", atrage atenția deputata PDL, precizând că nu a intrat în cursa pentru șefia partidului nici pentru a se retrage, nici pentru a face jocurile cuiva și nici pentru a rupe formațiunea politică.
"Spre deosebire de cei care gândesc doar în termeni de funcții ocupate, eu cred în viitorul partidului și îmi doresc să fie din nou în cel mai important partid din România, capabil să guverneze din nou țara", anunță Elena Udrea, transmițându-le celor care "încearcă intoxicarea colegilor cu ideea ruperii PDL" că din postura sa de simplu membru de partid a făcut mai multă opoziției decât au făcut ei din posturile de conducere.
Convinsă că va "câștiga competiția din 23 martie pentru că delegații care vor intra în cabina de vot vor fi acolo doar cu propria conștiință și vor pune ștampila pentru viitorul PDL și nu așa cum le cer șefii de organizații, Elena Udrea își încheie postarea cu o întrebare adresată colegilor de partid care susțin actuala conducere: "dacă vorbiți despre faptul că o victorie a lui Vasile Blaga ar duce la ruperea PDL, de ce l-ați mai botezat săptămâna trecută „unificatorul”?
Vicepreședintele PDL Radu F. Alexandru a declarat, în urmă cu o zi, că formațiunea din Modrogan se va rupe după Congresul din 23 martie, iar grupările Elenei Udrea și a Monicăi Macovei vor părăsi partidul.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu