Liderul PMP, Elena Udrea, susține că Emil Boc, fost președinte al PDL și actual primar democrat-liberal al municipiului Cluj-Napoca, are libertatea să opteze "pentru cei cu care a făcut echipa dintotdeauna", întrucât partidul său nu mai există.
Întrebată, luni seară, la Oradea, într-o conferință de presă, dacă va accepta o eventuala înscriere a lui Emil Boc în PMP, Elena Udrea, a răspuns: "Domnul Boc a spus că nu va pleca din PDL, dar am citit acum, venind spre dumneavoastră, că deja s-a solicitat în numele PDL refacerea contractelor de închiriere pe sediile partidului pe numele PNL. Deci, mă întreb, dacă PDL nu mai există, nu cumva oamenii de bună credință din PDL, care gândesc ca noi, care țin la istoria acestui partid, dacă nu cumva este corect, onest, să-și găseasca locul alături de noi? Noi nu am plecat din PDL pentru că nu am mai crezut în oamenii aceia, ci pentru că actuala conducere, se dovedește în acest moment, a desființat Partidul Democrat-Liberal, a pus partidul pe drumul fără întoarcere al desființării sale. Deci, domnul Emil Boc a spus că nu va pleca din PDL, dar din momentul în care acest partid nu mai există, eu cred că are libertatea să opteze pentru cei cu care a făcut echipa dintotdeauna", a spus Elena Udrea.
Săptămâna trecută, liderul PMP, Elena Udrea declara, la Realitatea TV, că nu vrea să beneficieze de ordonanța privind migrația primarilor, spunând că nu va primi în PMP aleși locali din alte partide, cu precizarea că în cazul Emil Boc "nu e traseism politic dacă pleci de la putere spre un partid aflat în opoziție".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu