Udrea: Este greu să rezolvi problemele pe litoral când hotelierii nu vor să ţină deschis tot sezonul

udrea
udrea

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat la târgul de turism de la Berlin, că problemele de pe litoral se rezolvă cu dificultate deoarece hotelierii nu vor să deschidă unităţile pe toată durata sezonului estival.

"Este foarte greu să rezolvi problema sezonului scurt al litoralului românesc atât timp cât hotelierii, după ce acum doi ani au impus regula ca unităţile să rămână deschise de la 1 mai la 30 septembrie, astăzi încep să renunţe la această regulă", a afirmat ea. Asociaţia Litoral-Delta Dunării a cerut Ministerului Dezvoltării şi Turismului, în luna februarie, ca hotelurile de pe litoral să fie deschise în etape, în funcţie de specificul fiecărei staţiuni, şi nu la 1 mai, cum prevede legea în prezent. Turoperatorii au dat ca exemplu Costineştiul, o staţiune pentru tineri care nu ar trebui deschisă la 1 mai pentru că elevii şi studenţii intră în vacanţă abia în iunie.

Udrea a adăugat că turismul de pe litoral "nu evoluează în sensul în care o cere piaţa", ci "rămâne la interesele fiecărui operator", nefiind prioritar interesul naţional. "Ne mulţumim să avem turişti de la noi, nu contează că vin străini sau nu, bine că vin câţiva români cu ceva bani de la Bucureşti", a încheiat Udrea.

Turoperatorii germani sunt nemulțumiți de calitatea serviciilor

Ea s-a întâlnit la târg şi cu reprezentanţi ai turoperatorilor germani TUI şi ITS, care au anunţat-o că sunt nemulţumiţi de calitatea serviciilor şi de preţurile de pe litoralul românesc. Ministrul le-a promis acestora că va încerca să rezolve o parte din probleme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel