Udrea îi obligă pe proprietarii de locuințe să-și repare fațadele

udrea
udrea

Ministerul Dezvoltării şi Turismului a lansat un proiect de lege prin care proprietarii de locuinţe cu faţade degradate vor fi obligaţi să le renoveze, în caz contrar riscând amenzi de până la 15.000 de lei.

“Deţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viaţa, integritatea fizică şi siguranţa populaţiei şi/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane, în temeiul şi cu respectarea legislaţiei în vigoare privind calitatea în construcţii şi a prezentei legi, sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor” se arată în proiectul de lege elaborat de Ministerul Dezvoltării și preluat de money.ro.

Unul din motivele elaborării acestui proiect reprezintă accidentele tot mai numeroase, în care bucăți din fațadele unor clădiri au căzut peste oameni.

“Datorită vechimii fondului construit existent se constată o creştere ingrijorătoare a accidentelor grave provocate de desprinderea / prăbusirea unor elemente de construcţie de la nivelul faţadelor şi învelitorilor/teraselor clădirilor care, prin nivelul avansat de degradare, pun în pericol siguranţa şi sănătatea populaţiei, ameninţând dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică a tuturor persoanelor aparţinând comunităţii locale sau a celor care tranzitează localitatea”

Renovările se vor face pe baza unor programe multianuale stabilite de autorităţile locale. Acestea se vor ocupa şi de inventarierea clădirilor la care trebuie intervenit şi de notificarea proprietarilor care refuză să şi le renoveze.

Lucrările se vor face pe cheltuiala proprietarilor. În cazul în care aceştia refuză, lucrările vor fi efectuate de stat, care se va îndrepta apoi asupra proprietarului pentru a şi-recupera cheltuielile. Totuşi, dacă proprietarii au venituri pe membru de familie sub câştigul mediu net pe economie, lucrările vor fi plătite de stat. De asemenea, asociaţiile de proprietari şi deţinătorii de apartamente pot beneficia de credite bancare garantate de stat, cu dobândă subvenţionată.

Legea stabileşte amenzi pentru primari şi pentru proprietarii clădirilor care trebuie renovate. În primul caz, dacă primarul nu face identificarea clădirilor şi a proprietarilor lor, amenda este cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lei. În al doilea caz, dacă deţinătorii clădirilor care au fost notificaţi să şi le renoveze nu contractează lucrările de proiectare şi construcţie, amenda este cuprinsă între 5.000 şi 8.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel