Elena Udrea și-a prezentat, sâmbătă, la Romexpo, în fața celor 5.000 de delegați prezenți la Convenția PDL, moțiunea cu care vrea să devină noul lider al democrat-liberalilor.
"PDL este față în față cu propriul lui destin. Avem posibilitatea să votâm viitorul partidului nostru. Candidez în numele celor care mai cred astăzi în PDL și vor să îi construiască viitorul. Suntem într-un moment dificil și nu are rost să ascundem acest lucru", și-a început Elena Udrea discursul.
"Partidul vine după 10 ani de victorii, în care a dat de două ori președintele țării, a dat de trei ori Primarul General, a dat a dat guvernarea, a dat șeful Camerei Deputaților, șeful Senatului. Mulți dintre noi nu mai văd un viitor pentru partidul nostru, unii dintre aceștia au ales să plece și eu le spun "drum bun", pentru că partidul are nevoie de oameni loiali, în acest moment, și puternici și încrezători în noi"
PDL poate scrie din nou istorie
Însă mulți mai cred încă că PDL poate să redevină cel mai puternic partid din România și eu mă număr printrei ei. Avem o istorie de succes, care a început în 2001, și a început tot cu o schimbare. Schimbarea din 2001 a făcut posibil ca PDL să scrie 10 ani istoria România, el poate să întoarcă astăzi încă o foaie, să deschidă o nouă etapă de glorie pentru fiecare dintre noi, pentru partidul nostru și pentru întreaga Românie.
Este nevoie să punem laolaltă toată energia, este nevoie de ceva care să ne unească, este nevoie de o schimbare la vârful partidului, de atitudine, de stare de spirit. Trebuie să recunoaștem că partidul, astăzi, nu mai are încredere în propriul viitor și trendul partidului continuă să fie unul descendent.
Cum putem face ca PDL să să câștige alegerile din 2016? Este nevoie dsă dăm partidului să dăm speranța pe care toți o așteptâm.
Sunteti toți aici oameni politici, credibilitarea nu se măsoară în sondaje, ci, la vot, în fața electoratului. Credibil ești atunci când te duci în fața electoratului și acesta te votează.
Am avut alegeri și am văzut câtă încredere are electoratul în fiecare dintre noi. PDL are nevoie de un alt fel de leadership.
Am fost în țară, am vorbit cu cei mai multi de aici. Partidul, de foarte multă vreme, a pierdut legatura dintre baza lui și vârful partidului. Poate pentru că noi am guvernat în peroadă de criză.
Comunicarea dintre noi, astăzi nu mai există și, din acest motiv, nici încredere unul în celălalt.
Este nevoie de o conducere care să deschidă această comunicare, să promovăm, cu adevărat, meritocrația și să deschidem partidul către oameni valoroși. Este nevoie însă ca celor cărora le dăm suportul nostru să le cerem să fie loiali PDL, pentru că vedeți câți au plecat.
Lecția trădării trebuie învățată
Trebuie să învățăm lecția trădării. Să arătăm electoratului că am înțeles ce i-a nemulțumit, un electorat care încă mai este activ, pentru care mai contează statul de drept, statutul de țară europeană a României, respectarea Constituției, valorile și principiile pentru care PDL a luptat, în special în vara anului 2012.
Acest electorat poate fi recâștigat, dacă le arătăm că suntem aceeași care ne-am luptat pentru ei din 2001, care îi putem reprezenta în continuare, aceeași care dialogăm cu ei și preluăm din proiectele lor. Este nevoie să venim în fruntea partidului care să atragă electoratul, care în istoria lor politică să fi demonstrat capacitatea de a se lupta cu adversarul politic.
PDL are nevoie de un lider care să poată luta cu Ponta, Antonescu, Voiculescu
Cred că un lucru nu îl poate contesta nimeni: 8 ani de zile m-am luptat cu oricine, cu orice adversar politic pentru lucrurile în care am crezut, pentru proiectele pe care le-am susținut, m-am luptat pentru fiecare coleg și am apărat partidul, ori de câte ori a fost cazul, și n-am făcut compromisuri și n-am cedat șantajului și nu mi-a păsat că am fost ținta unor campanii mediatice negative care au durat ani de zile.
Partidul are nevoie de un lider curajos, căruia să nu îi pese de atacurile adversarilor politici, care poate să se lupte cu Ponta, Antonescu, Voiculescu, cu toți trei la un loc. Ș lucrul acesta nimeni nu poate să-l conteste că l-am făcut ori de câte ori am avut ocazia ș vreau să-l fac în continuare și pot s-o fac în continuare.
Este nevoie de un lider care să dea semnalul, să fie un exemplu, că doar luptându-ne ne putem recâștiga statutul de principal partid politic în România.
PDL trebuie reconstruit
Am găsit în țară colegi care au spus că au obosit, că nu mai vrem să ne luptăm. Dacă nu ne luptăm, nu avem cum să devenim un partid mare. Un partid mic poate cel mult să se alipească la PNL, dar un partid mic, niciodată nu va fi un partener egal într-o alianță de dreapta, nu va fi luat în serios, într-un parteneriat la guvernare. Trebuie să reconstruim un PDL puternic, care poate să impună în fața oricui un statut de partener egal.
Viața politică nu stă pe loc, dacă nu ne mișcăm, nu ne trezim și nu dăm semnalul schimbării, atât de așteptat și de electorat, se poate reconstrui oricând o noua dreaptâ poltiica și eu cred că PDL trebuie să fie motorul oricărei construcții de dreapta în România.
Pentru asta este nevoie să întărim acest partid, să dăm semnalul că putem reconstrui un PDL alternativă reală la guverarea USL
Foarte curând, românii vor fi dezamăgiți de cei cărora le-au dat votul în decembrie și le vor retrage încrederea în USL și își vor căuta o alternativă politică, iar PDL trebuie să fie pregătit pentru acel moment, reprezinte altenativa acestor români. Este nevoie să pornim o opoziție puternică ca în anii 200o, nu când trebuia să se opună unor diletanți politici ca Ponta, Antonescu
Viitorul PDL stă în votul de la Convenție
Vă propun din nou să fim conștienți că viitorul fiecăruia dintre noi și a PDL stă în votul pe care il vom da astăzi. Nu este vorba despre Vasile Blaga, pentru care am un mare respect, pentru tot ce a făcut pentru acest partid, nu este vorba de Monica Macovei, un om de o valoare incontestabilă de care avem nevoie in PDL, nu este vorba de Elena Udrea. Este vorba de viitorul acestui partid.
Este momentul adevărului, în care vom decide. Un partid care să obțină la europarlamentare 20-22%, să ajungă la 32-35% la alegerile din 2016, un partid capabil să facă o alianță de centru dreapta în România, care se declară clar adversar ideologic cu PSD indiferent de faptul că am putea la un moment dat să susținem o reformă constituțională.
PDL trebuie să fie puternic pentru ca oricine, adversar sau partener, să trateze cu noi, ca de la egal la egal.
Dacă era bine, ne vota electoratul în decembrie. Mai rău decât ce se întâmplă acum, este ca după Convențiia de astăzi nu se va întâmpla nimic, dacă după ce am creat atâta așteptare, dacă după ce am generat atâta emulație,dacă după ce am dat sperante celor din partid care nu vor să plece din PDL, dacă după ce am dat speranță electoratului că partidul acesta s-a trezit și este gata să își asume un destin din nou de succes, daca partidul nu schimbă nimic va fi mai rău decât daca nu am fi pornit deloc această competiție. Pentru că partidele politice, ca și politicienii trăiesc din votul și încrederea electoratului și percepția lui contează.
Vă cer să facem echipă și de-acum încolo să construim pentru PDL drumul unui partid puternic capabil să se lupte credibil cu USL, să își atragă electoratul, să câștige alegerile să să se întoarcă la guvernare ca principal partid politic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu