Elena Udrea a transmis un mesaj de ultimă oră.
Dan Cămârzan, criminalul-milionar din Brașov, care și-a ucis bunica în vârstă de 93 de ani, pe data de 6 mai 2019, este astăzi liber, după doi ani în stare a stat internat într-un spital de Psihiatrie.
În acest context, Elena Udrea a zis că se gândește și ea să ceară să fie declarată lipsită de discernământ.
„Văzând cum criminalul din Brasov, cel care acum trei ani si-a omorat bunica, a fost trimis acasa fara sa fie tras la răspundere, pe motiv ca fost lipsit de discernământ la momentul crimei, ma gandesc sa cer si eu sa fiu declarata nebuna si lipsita de discernământ pentru ca m-am implicat in aducerea campionului Mondial la box, Lucian Bute, sa boxeze in Romania.
Dincolo de abuzul facut de cei 4 judecatori ai ICCJ in 7 aprilie care au incalcat atat Constitutia României cat si Deciziile CCR nr. 685/2018 si CJUE din 212.12.2021 si au refuzat rejudecarea in conditii de legalitate a dosarului Gala Bure, pe fondul problemei, prin sentinta care trebuia sa fie desfiintate si nu a fost, eu am fost condamnata in 2018 la 6 ani de inchisoare pentru ca “ am cerut angajatilor ministerului sa gaseasca SOLUTIILE LEGALE pentru MDRT sa poata face publicitate brandului turistic al României in timpul Galei de Box, Campion pentru Romania”, organizata la Bucuresti in iulie 2010, (citat din Rechizitoriu). In aceasta Gala, campionul mondial la Box de la aceea data, românul Lucian Bute, a castigat prin K.O centura IBF. Gala Bute fiind cel mai mare eveniment sportiv organizat vreodata in Romania si cu cea mai mare audienta la toate categoriile, pe plan national si international, meciul lui Bute fiind retransmis de cateva ori chiar pe CNN, Euronews, Eurosport si alte canale tv.
Pentru ca am vrut sa promovam pe bani europeni, brandul turistic al României la acest eveniment, si am si reușit, intai Kovesi, apoi judecatorii sistemului ocult care conduceau si Justiția pana in anul 2020, Ionut Matei, Florentina Dragomir & Co, au decis ca este un abuz in serviciu, si mi-au dat 6 ani de închisoare cu executare!!!
Ca urmare, văzând soluția din cazul lui Cămârzan? Vreau sa cer si eu sa fiu considerata nebuna si fara discernământ, pentru ca doar un nebun si-ar fi riscat libertatea, cariera, ba chiar si viata, daca ne gandim la ce i se întâmpla lui Rudel Obreja, victima colaterala a acestui abuz, pentru a face ceva bun pentru tara!
Nimeni pana atunci si nici de la Gala Bute incoace nu a mai reusit sa organizeze ceva macar asemanator in Romania, sau nici nu a mai incercat, vazand ce mi s-a intamplat mie. Oamenii sanatosi la minte nu fac nimic, se bucura linistiti de functiile lor si de privilegiile aferente, fara sa realizeze ceva si pentru tara, dar sunt liberi si fericiti! In timp ce eu ma lupt pentru dreptul de a-mi întâlni copilul de 3 ani, in pușcărie...”, a scris Elena Udrea.
Instanţa a stabilit pentru 26 septembrie termen de judecare a recursului în casaţie formulat de Udrea.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul "Gala Bute".
Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.
În 10 iunie, Curtea de Apel din Sofia a admis cererea autorităţilor române privind extrădarea Elenei Udrea, ea fiind adusă în ţară şi încarcerată la Penitenciarul Târgşor.
În iunie 2018, Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu, însă a fugit la acea vreme din România, fiind depistată şi încarcerată în Costa Rica.
De asemenea, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja a primit cinci ani de închisoare cu executare.
Celelalte pedepse în dosar au fost: Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea) - 3 ani închisoare cu executare; Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea) - un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării) - 4 ani cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu (fostă prietenă cu Elena Udrea şi fost director al Companiei Naţionale de Investiţii) - 3 ani cu suspendare, Dragoş Marius Botoroagă (administratorul unei firme) - 2 ani şi 6 luni cu suspendare.
Udrea a mai fost obligată atunci să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.
Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituţională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de 5 judecători de la această instanţă. În consecinţă, condamnările din dosarul "Gala Bute" au fost suspendate, iar Tudor Breazu şi Rudel Obreja au ieşit din penitenciar.
De asemenea, Elena Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica şi s-a întors în România.
Odată revenită în România, Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi au apelat la căi extraordinare de atac - contestaţie în anulare şi recurs în casaţie - prin care solicitau anularea condamnărilor şi reluarea judecării dosarului.
Ulterior, judecătorii de la Instanţa supremă au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu trei întrebări, care se referă la posibilitatea unei instanţe naţionale de a nu aplica o decizie a Curţii Constituţionale (care este un organ exterior puterii judecătoreşti) atunci când sunt afectate interesele financiare ale comunităţii europene.
În decembrie 2021, CJUE a stabilit că judecătorii naţionali pot ignora o decizie a Curţii Constituţionale, dacă prin aceasta sunt anulate sentinţe definitive în dosarele de fraude cu fonduri europene. CJUE a amintit de principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern.
În dosarul "Gala Bute", Udrea a fost acuzată că a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.
Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).
Udrea a mai fost acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la "Gala Bute", prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu