Elena Udrea nu a scăpat ocazia de a ataca în termenii cei mai duri criticile la care a fost supusă în ultima vreme de către Victor Ponta. Invitată la RTV, deputatul PDL a spus că pozițiile premierului reprezintă un exercițiu de imagine.
Declarațiile lui Victor Ponta reprezintă un "exercițiu de imagine pentru că dânsul este ultimul om politic care ar trebui să vorbească despre politica de atacuri la adresă și jigniri, după o săptămână care numai asta a făcut. A atacat la persoană și a jignit pe președinte, pe Elena Udrea, pe toți care i-au apărut în vizor după vacanța de la Miami. Dar, chiar dacă este un exercițiu de imagine, tot este bine dacă se apleacă asupra propunerilor economice ale PDL. Dânsul încearcă să acopere ceea ce face de o săptămânâ încontinuu: doar se ceartă cu toată lumea și nu construiește nimic.
Chiar dacă este o strategie de comunicare a premierului tot este bine că se va discuta despre aceste propuneri ale PDL, orice propunere de reducere de fiscalitate, orice propunere de reducere de taxe în condițiile în care de la guvernarea USL nu am auzit decât de creșteri de taxe și impozite, zic eu că este binevenită."
Despre o întâlnire a premierului cu Vasile Blaga, Elena Udrea a declarat: "Domnul Ponta intervine în taberele partenerilor sau adversarilor politici în funcție de interesul politic de moment".
"Domnul Ponta s-a angajat într-un război politic, este incorect să spună că președintele nu construiește. Păi dacă președintele nu ar fi fost constructiv domnul Ponta nu era prim-ministru. Președintele nu a intrat într-un război politic așa cum sugerează domnul Ponta că nu se poate cu Traian Băsescu decât războaie politice. Uite că președintele l-a nominalizat prim-ministru. Mai mult a semnat și un pact de coabitare cu premierul care a folosit domnului prim-ministru să fie primit în Europa, că altfel nu-l băga nimeni în seamă. Domnul Ponta vine după o săptămânâ de scandal politic în care nu a făcut decât atacuri mizerabile. După o săptămână în care mă jignește pe mine, pe toată lumea care a apărut în fața privirii lui vine și spune că "eu nu practic o politică de jigniri și atacuri. El asta face. Practică o politică de jigniri și atacuri," a mai declarat deputatul Elena Udrea.
Despre criticile lui Ponta la adresa fotografiilor din vacanță, Elena Udrea a spus că "remarcile premierului au fost de natură mojicească, o mitocănie ce a spus domnul Ponta. Cât privește atacul furibund al domnului Ponta la mine este evident că i-a cășunat dintr-o dată pe Elena Udrea și presupun că în lipsa dânsului eu am fost unul dintre politicienii din Opoziție care am criticat absența premierului într-o perioadă dificilă în țară, respectiv privatizarea CFR Marfă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News