Astăzi, Uniunea Europeană a adoptat o nouă lege importantă care cere companiilor din UE să se asigure că importurile și exporturile lor sunt ”fără defrișări” și nu conduc la încălcări ale drepturilor omului.
Regulamentul Uniunii Europene privind ”Deforestation-Free Products” (produsele fără defrișare) impune companiilor înregistrate în statele membre ale UE să se asigure că șapte mărfuri agricole – bovine, cacao, cafea, palmier de ulei, cauciuc, soia și lemn – pe care le importă sau exportă nu au fost produse sau nu provin de pe un teren defrișat după 31 decembrie 2020. Legea cere companiilor să urmărească mărfurile până la locul unde au fost produse.
De asemenea, regulamentul cere companiilor să se asigure că aceste mărfuri sunt produse în condiții care respectă ”legile relevante” din țara lor de origine, potrivit Human Rights Watch.
Acestea includ legile privind drepturile de utilizare a terenurilor, drepturile muncii, drepturile omului protejate de dreptul internațional și dreptul la consimțământul liber, prealabil și informat, așa cum este stabilit în Declarația Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene și legile anticorupție.
UE importă anual din întreaga lume lemn și produse agricole în valoare de miliarde de euro. Aceste bunuri pot fi afectate de munca copiilor, deplasarea forțată a comunităților rurale și uciderea apărătorilor mediului.
În termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului, Comisia Europeană, componenta executivă a UE, va desemna țări producătoare cu risc scăzut, mediu sau ridicat în funcție de rata lor de defrișare și de existența, respectarea și aplicarea efectivă a legilor care protejează drepturile omului, drepturile popoarelor indigene, ale comunităților locale și ale altor deținători de drepturi de proprietate cutumiare, printre alte criterii.
Produsele din țările considerate”cu risc ridicat” vor fi supuse unui control mai dur de către autoritățile vamale ale UE, iar companiile europene vor fi obligate să efectueze o diligență mai strictă atunci când se aprovizionează din acele locații.
Regulamentul Uniunii Europene privind produsele ”fără defrișare” este foarte promițător, dar eficacitatea sa se va reduce la implementarea strictă de către fiecare țară membră a UE – inclusiv prin crearea de căi eficiente de despăgubire pentru victimele încălcărilor drepturilor – și sprijinul UE acordat partenerilor comerciali pentru a promova conformitate.
Comisia Europeană va trebui să reziste presiunii politice din partea partenerilor comerciali și a propriilor membri ai UE pentru a se asigura că evaluarea comparativă reflectă cu exactitate condițiile de pe teren și contribuie la aplicarea eficientă a regulamentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu