Uniunea Europeană a dat undă verde unui pachet de asistenţă de 1,2 miliarde de euro către pentru Ucraina.
Uniunea Europeană a dat undă verde unui pachet de asistenţă de 1,2 miliarde de euro către statul partener Ucraina pentru următoarele 12 luni, a anunţat luni UE într-un comunicat de presă, transmite dpa, citat de Agerpres.
Pachetul financiar a fost propus de Comisia Europeană în urmă cu trei săptămâni pentru 'a oferi sprijin rapid într-o situaţie de criză acută şi a întări rezilienţa Ucrainei', a transmis Consiliul UE, care reprezintă statele membre ale Uniunii.
'Tensiunile geopolitice actuale au un efect dăunător asupra stabilităţii economice şi financiare a Ucrainei', afirmă comunicatul, menţionând că 'ameninţările persistente la adresa securităţii au provocat deja o retragere substanţială de capital' din această ţară.
VEZI ȘI: Bursele europene se agață de orice veste bună legată de tensiunile din Ucraina. Optimism și la BVB
Vestea că președinții SUA și Rusiei se vor întâlni din nou a adus o undă de optimist la bursele de europene, stare de spirit care s-a resimțit și la Bursa de Valori București.
Principalele burse europene au crescut luni, la începutul ședinței de tranzacționare, după anunțul că președintele american Joe Biden și omologul său rus Vladimir Putin au convenit, în principiu, să organizeze un summit pe tema Ucrainei. La Paris, indicele CAC 40 a câștigat 0,3%, până la 6.950,38 puncte, în timp ce la Londra, FTSE 100 a câștigat 0,7%, iar la Frankfurt, Dax a avansat cu 0,69%.
Indicele EuroStoxx 50 a crescut cu 0,32%, FTSEurofirst 300 cu 0,48%, iar Stoxx 600 cu 0,41%. Speranța slabă, dar încă prezentă, a unei soluții diplomatice la criza din Ucraina îi liniștește, cel puțin temporar, pe investitorii, care se tem de izbucnirea unui conflict armat pe teritoriul european.
Mai ales că mai rămân de clarificat o serie de aspecte legate de viitorul summit SUA-Rusia, precum data desfășurării și agenda reuniunii la vârf. În plus, pe teren situația pare să se agraveze de la oră la oră. Cu toate acestea, dintre acțiunile expuse la piața rusă și, prin urmare, susceptibile de a suferi de pe urma unor posibile sancțiuni împotriva Moscovei, Renault a câștigat 0,95%, iar Société Générale 1,54%.
De asemenea, piețele financiare au găsit un sprijin suplimentar în primele rezultate ale sondajelor IHS Markit privind tendințele sectorului privat din Europa, care reflectă o creștere mai susținută decât se aștepta în februarie.
În ceea ce privește întreprinderile, Worldline a câștigat 0,25% după anunțul oficial al negocierilor exclusive cu Apollo pentru vânzarea diviziei sale de terminale de plată. La rândul ei, compania Faurecia a câștigat 0,66% după publicarea rezultatelor anuale și a previziunilor pentru acest an.
Credit Suisse este în scădere cu 0,34% pe fondul investigației de presă, din care reiese că banca a ”găzduit” fonduri de origine criminală sau ilicită fără a alerta autoritățile de resort. Grupul a negat acuzațiile de implicare în vreo activitate ilegală necorespunzătoare.
Pe acest fundal, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de luni, cu un rulaj de 4,021 milioane de lei (813.309 de euro), consemnat după 30 de minute de tranzacţionare.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 0,16%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,15%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu