Sancțiunile UE împotriva Rusiei se mențin. Bogdan Aurescu, poziție fermă la reuniunea CAE

Liderii diplomației europene au decis, luni, în cadrul Consiliului Afaceri Externe, menținerea regimului de sancțiuni împotriva Rusiei, pe fondul speculațiilor că Uniunea Europeană pregătește o resetare a relațiilor cu Moscova, care ar implica o relaxare a măsurilor economice punitive.

Alegeri prezidentiale 2024

Ministrul polonez de Externe, Grzegorz Schetyna,  a declarat, luni, după reuniunea CAE, că există o decizie unanimă ca sancțiunile împotriva Rusiei să nu fie suspendate sau destinse. "Am decis să nu schimbăm politica sancțiunilor cu privire la Rusia", a arătat diplomatul. El a notat că propunerile privind reluarea dialogului cu Rusia, scurse în presă săptămâna trecută, au declanșat o reacție caustică la vârful Uniunii Europene.

UE-RUSIA, sancțiuni: Federica Mogherini pregătește marea împăcare cu Putin - DOCUMENT

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe a arătat, într-un comunicat remis DC News, că șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, "a subliniat necesitatea unei abordări strategice a UE în relaţia cu Rusia. Alăturându-se omologilor europeni, a accentuat, în acest context, relevanţa menţinerii regimului de sancţiuni, pentru a determina Moscova să se angajeze constructiv în implementarea acordurilor de la Minsk din septembrie 2014 şi în identificarea unei soluţii politice de durată la criza ucraineana. Şeful diplomaţiei române a subliniat impactul acţiunilor Moscovei în Ucraina asupra situaţiei de securitate din regiune şi importanţa unei strânse coordonări cu NATO si SUA în acest context".    

Într-o circulară trimisă miniștrilor de Externe ai UE înainte de discuțiile strategice de luni, apărută în presă, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Federica Mogherni, propunerea restartarea relațiilor cu Moscova dacă forțele ruse operează retragerea completă din Estul Ucrainei.

"(i) Situația din Crimeea, unde nu este așteptată nicio schimbare pe termen scurt și în cazul căreia sancțiunile ar trebui să rămână în vigoare cât timp anexarea persistă (ii) situația referitoare la destabilizarea din Estul Ucrainei unde sancțiunile ar trebuie corelate cu aplicarea de către Rusia a acordurilor de la Minsk. În absența unui progres semnificativ din partea Rusiei cu privire la acordul de la Mink, sancțiunile vor rămâne în vigoare pentru o perioadă extinsă de timp. Pe de altă parte, UE ar trebui să fie pregătită să reducă sancțiunile imediat ce Rusia implementează acordurile de la Minsk", arăta circulara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel