UE a reuşit să consume mai puţine gaze din august 2022 până în martie 2023

Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ

Uniunea Europeană a reuşit să reducă masiv consumul de gaze în ultimele 7 luni. 

Publicitate

Consumul de gaze în Uniunea Europeană a scăzut cu 17,7% în perioada august 2022 - martie 2023, comparativ cu consumul mediu din aceste luni, în anii 2017 - 2022, conform datelor publicate miercuri de Eurostat, relatează agenţia EFE.

Această reducere depăşeşte obiectivul voluntar de economisire de 15% stabilit de statele membre ale UE pentru această perioadă, după invazia Rusiei în Ucraina.

Dintre statele membre, doar Malta şi-a majorat consumul de gaze în această perioadă (+12,7%), în timp ce pragul de 15% nu a fost atins de Slovacia (-1%), Spania (-10,8%), Polonia (-12,5%), Slovenia (-13,8%) şi Belgia (-14,5%).

Cele mai mari scăderi le-au înregistrat Finlanda (-55,7%), Lituania (-40,5%) şi Suedia (-37,2%).

În luna martie 2023, ţările din Uniunea Europeană au stabilit prelungirea cu un an - între 1 aprilie 2023 şi 31 martie 2024 - a acestui obiectiv de economisire voluntară de 15%, care include şi o clauză de urgenţă, care, dacă va fi activată, va face ca măsura să devină obligatorie, scrie Agerpres.

Virgil Popescu: România are şi va avea nevoie de energie produsă în bandă 

România are nevoie în prezent de energia produsă în bandă şi va avea nevoie şi în viitor şi afirm cu tărie că sistemul energetic naţional a fost, este şi va rămâne stabil, a declarat, la finalul lunii martie, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

"Da, România are nevoie de energie produsă în bandă acum şi va avea nevoie şi în viitor de energie produsă în bandă. De aceea, trecerea de la cărbune la energie verde nu se face direct, se face prin gazul natural. Suntem printre statele membre care au făcut lobby şi ne-am bătut la Bruxelles să avem gazul în actul delegat numărul doi al Comisiei Europene şi avem recunoaşterea gazului natural şi a energiei nucleare ca şi investiţii, să le zicem aşa, de tranziţie verde. Asta înseamnă că ele pot fi finanţate prin fonduri europene (...) Cred cu tărie că energia în bandă este necesară sistemului energetic naţional şi, la fel, afirm cu tărie că sistemul energetic naţional a fost stabil, este şi va rămâne stabil. Nu se va întâmpla nimic nici în iarna viitoare, nici peste două ierni, nici peste 3 ierni", a spus ministrul Energiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel