UE acuză Ungaria de ”fake news” împotriva lui Soros și Juncker

Comisia Europeană a criticat marţi o campanie mediatică a guvernului ungar care îi are ca ţinte pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi pe omul de afaceri american George Soros şi care acuză Bruxellesul că impune planuri privind migraţia ce ameninţă Ungaria, relatează Reuters. 

Cea mai nouă campanie a lui Orban, anunţată luni într-o postare pe Facebook, foloseşte imagini cu Soros şi Juncker zâmbind, cu textul 'Ai dreptul să ştii ce îţi pregăteşte Bruxellesul!', scris cu litere mari roşii şi albe. 

Conform textului campaniei, UE este acuzată că intenţionează să adopte cote obligatorii de relocare a migranţilor, să slăbească dreptul statelor membre de a-şi proteja frontiera şi să faciliteze sosirile migranţilor printr-o 'viză de migraţie'. 

Comisia Europeană, care duce o serie de confruntări încă în desfăşurare cu Viktor Orban inclusiv în privinţa unei reforme legislative care sancţionează sprijinul acordat migranţilor, a respins această nouă campanie a Budapestei, spunând că foloseşte 'ştiri false şi dezinformări'. 

"Campania guvernului ungar este lipsită de credibilitate. Este şocant că o astfel de teorie a conspiraţiei absurdă a ajuns în mainstream atât de mult", a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, într-un briefing de presă. 

"Nu este adevărat că UE subminează protecţia naţională a graniţelor. Chiar dimpotrivă. Şi nu există niciun plan privind aşa-numitele vize umanitare. Statele membre decid până la ce nivel vor să accepte migraţia legală", a spus Schinas. 

De origine maghiară, miliardarul George Soros, care promovează cauze liberale prin organizaţiile sale caritabile, a fost ţinta unei campanii a guvernului de dreapta al premierului Viktor Orban. 

Ungaria, linie dură împotriva migrației



Fundaţia pentru o Societate Deschisă, organizaţie caritabilă a lui Soros, a părăsit Ungaria anul trecut, iar Universitatea Central-Europeană, o universitate de top din Budapesta, a spus că este forţată să părăsească Ungaria şi să îşi mute principalele programe de studiu la Viena. 

Ungaria a fost prima ţară din Europa care a adoptat o linie dură împotriva migraţiei în 2015, când peste un milion de imigranţi au ajuns în Europa, circa jumătate dintre ei tranzitând Ungaria în drum spre vestul Europei. 

Poziţia lui Orban împotriva migraţiei a impulsionat sprijinul pentru partidul Fidesz pe care îl conduce şi care este cu mult în faţa rivalilor săi din opoziţie, conform celor mai recente sondaje de opinie în perspectiva alegerilor europene din luna mai. 

Orban şi-a exprimat speranţa că partidele anti-migraţie vor obţine majoritatea în Parlamentul European la alegeri, ceea ce ar putea duce la schimbări similare în cadrul Comisiei Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel