UE alocă 106 milioane euro pentru 18 proiecte noi de protecţie, conservare şi depoluare a apelor

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Comisia Europeană a anunţat, vineri, 18 noi proiecte care vor primi peste 106 milioane euro pentru a contribui la misiunea UE 'Refacerea oceanelor şi apelor noastre', informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Proiectele reunesc peste 370 de beneficiari din 36 de ţări, inclusiv România, precum IMM-uri, instituţii de cercetare, autorităţi locale, şcoli şi întreprinderi. Ele vor juca un rol esenţial în realizarea neutralităţii climatice şi în refacerea naturii prin protejarea şi refacerea biodiversităţii în ape, prin reducerea poluării, prin sprijinirea unei economii albastre durabile. Toate statele membre ale UE sunt implicate în proiecte, cu acţiuni din Marea Baltică şi Marea Nordului, prin Dunăre, Marea Mediterană şi peste Atlantic.

Unul dintre proiecte, care va beneficia de o contribuţie de 8,3 milioane de euro de la UE, este 'Restore4Life', coordonat de Centrul de Cercetări în Ecologie Sistemică şi Sustenabilitate din cadrul Universităţii din Bucureşti, şi vizează refacerea zonelor umede în Bazinul Dunării.

'Aceste noi proiecte reprezintă un impuls suplimentar în direcţia atingerii obiectivelor misiunii. Aştept cu nerăbdare mareele de transformare pe care le vor aduce aceste proiecte şi îi invit pe toţi să se alăture acestei călătorii pentru a salva oceanele şi râurile noastre', a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius.

Potrivit Comisiei, proiectele vor aduce o gamă largă de beneficii oceanelor şi apelor, cum ar fi: soluţii de protecţie şi refacere a habitatelor costiere şi marine degradate; protejarea şi refacerea zonelor umede, a zonelor inundabile, a zonelor umede de coastă şi a mlaştinilor saline din Dunăre; acţiuni de prevenire, reducere la minimum şi remediere a poluării chimice în Marea Mediterană; introducerea pe piaţă a unor produse şi soluţii durabile pe bază de alge în Marea Baltică şi în Marea Nordului;

Prevenirea şi eliminarea deşeurilor, a materialelor plastice şi a microplasticelor - soluţii inovatoare pentru râurile europene fără deşeuri; reducerea deşeurilor marine şi a poluării prin utilizarea unor unelte de pescuit inteligente şi cu impact redus asupra mediului; crearea unei biblioteci electronice a speciilor marine şi de apă dulce; dezvoltarea unor modele de afaceri locale bazate pe comunitate pentru agricultura oceanică.

Proiectele de astăzi au fost selectate în urma unei cereri de propuneri lansate în 2022, inclusiv o evaluare inter pares efectuată de experţi independenţi. Proiectele vor fi gestionate de CINEA (Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel