UE. Decizie importantă în cazul Turciei

Liderii UE doresc să organizeze un summit cu Turcia privind problema migrației în lunile următoare, a declarat joi la Bruxelles președintele Consiliului European, Donald Tusk.

"Avem un mandat pentru a organiza acest tip de summit (în) lunile următoare, fără o dată stabilită, însă cu intenția clară că ar trebui să continuăm dialogul cu Turcia", a declarat Tusk după summitul UE. "Avem suficiente subiecte pentru a justifica acest tip de inițiativă", a mai spus Tusk, referindu-se nu numai la acordul privind migrația, ci și la un acord comercial și de liber schimb între cele două părți.

UE și Ankara au încheiat pe 20 martie un acord privind retrimiterea pe teritoriul turc a migranților ilegali plecați din Turcia și ajunși în Europa. Acordul a redus masiv afluxul de migranți spre Europa via Turcia. În schimbul, Turcia a cerut ridicarea vizelor Schengen pentru cetățenii săi, deschiderea unor noi capitole în procesul de aderare la UE și un ajutor financiar pentru găzduirea refugiaților pe teritoriul său, scrie Agerpres.

Relațiile dintre Bruxelles și Ankara s-au tensionat și mai mult odată cu votul de la 24 noiembrie din Parlamentul European asupra unei rezoluții care cere "înghețarea provizorie" a negocierilor de aderare a Turciei la UE. Parlamentul European reproșează Turciei, printre altele, epurările efectuate după puciul eșuat de la 15 iulie care a condus la arestarea a peste 100.000 de persoane.

Ca reacție, președintele turc a amenințat că va deschide frontierele pentru a lăsa migranții să treacă spre Europa, fapt ce ar rupe pactul încheiat la 18 martie între UE și Turcia.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel