Uniunea Europeană discută 'de urgenţă' noi sancţiuni împotriva Moscovei, după descoperirea unui mare număr de cadavre ale unor civili în regiunea Kievului, mai ales la Bucea, a transmis luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit AFP.
UE 'condamnă în termenii cei mai puternici atrocităţile raportate comise de forţele armate ruse în mai multe oraşe ucrainene ocupate, care acum au fost eliberate', a adăugat Borrell într-un comunicat. Un nou pachet de sancţiuni se află în discuţie între Cei 27, însă pentru adoptarea de noi măsuri este necesară unanimitatea.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat luni sancţiuni individuale şi măsuri privind 'cărbunele şi petrolul', însă nu a menţionat achiziţiile de gaz, subiect care îi divizează pe europeni.
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut şi el duminică noi sancţiuni după descoperirea cadavrelor unor civili la Bucea, în apropiere de Kiev, crime imputate armatei ruse pe care el le-a calificat drept 'crime de război'.
O reuniune a miniştrilor de externe din UE este programată la 11 aprilie la Luxemburg, iar un summit european extraordinar consacrat conflictului din Ucraina, situaţiei economice şi apărării europene este prevăzut pentru 'sfârşit de aprilie, început de mai ', au indicat serviciile lui Josep Borrell.
Jaroslaw Kaczynski, vicepremier al Poloniei, acuză Parisul și Berlinul că sunt pra apropiate de Federația Rusă.
Vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski, considerat omul forte al puterii de la Varşovia, a acuzat Franţa şi Germania că sunt prea apropiate de Rusia în contextul războiului din Ucraina, scrie AFP.
"Germania, ca şi Franţa, are o simpatie foarte puternică pentru Moscova", a criticat liderul partidului naţionalist-populist PiS la putere în Polonia, într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Die Welt.
Jaroslaw Kaczynski şi-a rezervat cele mai ascuţite săgeţi în direcţia Berlinului.
"Ani de zile, guvernul german nu a vrut să vadă ce face Rusia sub conducerea lui (Vladimir) Putin, iar astăzi se vede rezultatul", a spus el. Vezi articolul inițial aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu