UE este de acord cu noi controale pentru agenţiile de rating

Parlamentul UE
Parlamentul UE

Statele membre ale Uniunii Europene şi Parlamentul UE au stabilit, marţi, să introducă controale limitate asupra agenţiilor de rating, după ce deciziilor lor au fost puse sub semnul întrebării în timpul crizei datoriilor.

Autor: Carmen Băroiu

Comisarul european Michel Barnier, care a ajutat la finalizarea noii legi, a declarat că scopul acesteia este acela de a reduce dependenţa de ratinguri şi de a stabili un regim de răspundere civilă.

Conform Reuters, acesta a declarat că “agenţiile trebuie să urmeze reguli stricte care le vor face mai responsabile pentru erorile apărute în caz de neglijenţă sau intenţie”.

Sunt voci care spun că reforma limitată nu va schimba cu nimic comportamentul agenţiilor.

“ Aceasta reformă nu este un progres mare în schimbarea pieţei agenţiilor de rating”, a declarat Sven Giegold, un membru al Parlamentului care a fost implicat în negocieri. “Este un pas spre o supraveghere mai bună dar nu există modificări structurale mari”.

Acordul între Parlamentul UE şi statele suverane încearcă să determine unitatea de reglementare să schimbe modul în care cele trei mari agenţii de evaluare a ratingurilor,  Fitch, Moody şi Standard & Poor’s, funcţionează.

“Cred ca semnificaţia acestei reforme este limitată, deoarece ambiţia politică a fost redusa la 0” a spus Nicolas Veron, membru senior al Parlamentului.

“În orice caz, comportamentul agenţiilor de rating, cum a fost cel în cazul produselor securizate ale SUA înainte de criză, s-a schimbat”, a mai declarat acesta.

Conform legii, agenţiile vor stabili un calendar care să indice momentul în care vor evalua statele, publicând ratingurile doar după încheierea activităţii şi cu cel puţin o oră înainte de deschiderea pieţelor de tranzacţionare ale UE.

Toate ratingurile vor fi publicate pe o platformă europeană pentru a îmbunătăţii vizibilitatea lor.

Executivul UE a declarat ca prin noile norme se va asigura că o agenţie de rating va putea fi trasă la răspundere în cazuri de neglijenţă sau intenţie, în urma cărora unui investitor i-a fost adus un prejudiciu. Normele vor încuraja concurenţa, prin introducerea regulilor care vor obliga agenţiile să funcţioneze prin rotaţie.

A fost limitată şi propunerea de a forta emitenţii de creanţe, cum sunt companiile, să folosească prin rotaţie agenţiile la care apelează pentru a fi evaluate.

Agenţiile de rating sunt deja supuse unor politici stricte de la înfiinţarea ESMA, autoritatea independentă care se ocupa cu protejarea stabilităţii sistemului financiar al Uniunii Europene.

Un purtător de cuvânt al agenţiei de rating “Standard & Poor’s” a declarat că va colabora cu autorităţile de reglementare pentru punerea în aplicare a normelor atunci când acestea vor fi introduse, cel mai probabil anul viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel