UE, Franța și Germania, reacții la invadarea Ucrainei: Rusia va plăti un preţ fără precedent

UE, Franța și Germania, reacții la invadarea Ucrainei: Rusia va plăti un preţ fără precedent / Foto: Pexels
UE, Franța și Germania, reacții la invadarea Ucrainei: Rusia va plăti un preţ fără precedent / Foto: Pexels

Germania a declarat că vor exista consecinţe severe pentru Rusia după ce Moscova a anunţat trimiterea de trupe în Ucraina, informează joi dpa. De asemenea, Franţa a denunţat 'dispreţul' manifestat de Rusia faţă de Naţiunile Unite.

'Agresiunea rusă va avea un preţ politic, economic şi moral fără precedent', a declarat ambasadoarea germană la ONU, Antje Leendertse, la reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU de miercuri noaptea. Ea a mai declarat că anunţarea începerii războiului de către Rusia echivalează cu cel mai mare conflict militar în Europa din ultimele decenii.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat în noaptea de miercuri spre joi începerea unei operaţiuni militare în estul Ucrainei, susţinând că vrea să protejeze oamenii de 'abuzul şi genocidul' la care sunt supuşi de opt ani de zile de guvernul ucrainean. 

Franţa denunţă 'dispreţul' manifestat de Rusia faţă de Naţiunile Unite (ambasador)

Ambasadorul Franţei la ONU, Nicolas de Riviere, a denunţat miercuri seară 'dispreţul' manifestat de Rusia faţă de ONU după decizia lui Vladimir Putin de a trimite trupe în Ucraina, informează joi France Presse. 'Rusia a ales războiul. Franţa condamnă în cei mai fermi termeni declanşarea acestor operaţiuni', a adăugat el.

Anunţul preşedintelui rus a venit chiar în momentul în care Consiliul de Securitate al ONU era reunit pe tema crizei dintre Ucraina şi Rusia. Această decizie, 'chiar în momentul în care acest Consiliu era reunit, ilustrează dispreţul cu care Rusia tratează dreptul internaţional şi Naţiunile Unite', potrivit ambasadorului francez.

'Solicităm Rusiei să respecte dreptul internaţional umanitar în toate circumstanţele, facem apel la protecţia şi respectul tuturor civililor. UE avertizează că va trage la răspundere Kremlinul pentru atacul împotriva Ucrainei mai ales persoanele vulnerabile, femeile şi copiii, precum şi personalul umanitar', a mai spus el.

Uniunea Europeană va trage la răspundere Moscova pentru atacul 'nejustificat' asupra Ucrainei, a declarat joi şefa executivului blocului comunitar, Ursula von der Leyen, după ce Kremlinul a anunţat o operaţiune militară pentru a-i apăra pe separatiştii din estul Ucrainei, potrivit Reuters.

UE avertizează că va trage la răspundere Kremlinul pentru atacul împotriva Ucrainei

'În aceste ore sumbre, gândurile noastre sunt cu Ucraina, cu femeile, bărbaţii şi copiii nevinovaţi care se confruntă cu acest atac neprovocat şi le este frică pentru viaţa lor', a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj postat pe Twitter.

'Vom trage Kremlinul la răspundere', a avertizat şefa Comisiei Europene în acelaşi mesaj. Liderii UE urmează să se întrunească într-un summit de urgenţă în cursul zilei de joi, la Bruxelles, după ce o primă serie de sancţiuni europene împotriva Rusiei a intrat în vigoare miercuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel