UE va fi devansată la exportul de grâu. Valurile de căldură au înrăutățit situația culturilor.
După seceta şi valurile de căldură din ultimele săptămâni, Uniunea Europeană este pe punctul de a pierde titlul de al treilea exportator mondial de grâu în defavoarea Canadei, conform datelor Departamentului american al Agriculturii (USDA), transmite Bloomberg.
Vineri, USDA a redus estimarea privind exporturile UE de grâu cu 16%, la cel mai redus nivel din ultimii şase ani.
Situaţia s-ar putea înrăutăţi pentru blocul comunitar deoarece prognoza Departamentului american al Agriculturii privind producţia "este în partea superioară a aşteptărilor pieţei", susţin analiştii de la Rabobank International.
"Sunt posibile noi reduce ale estimărilor în viitor, care ar putea avea ca rezultat diminuarea exporturilor. Stocurile UE pentru sezonul 2018-2019 sunt deja foarte scăzute", explică analistul Charles Clack, de la Rabobank.
Cu 1,5 milioane de tone sub previziunea USDA
Exporturile de grâu ale Uniunii Europene vor scădea la 23 de milioane de tone în sezonul 2018-2019, cu 1,5 milioane de tone sub previziunea USDA privind livrările Canadei. de asemenea, producţia de grâu a blocului comunitar este estimată la 137,5 milioane de tone, cel mai redus nivel din ultimii şase ani.
Deşi regiunile canadiene cu cea mai mare producţie de grâu, Saskatchewan şi Alberta, sunt afectate de lipsa ploilor, USDA nu a modificat prognoza privind producţia şi exporturile Canadei.
Şi analiştii de la Strategie Grains şi-au înrăutăţit din nou estimările privind producţia de grâu din acest an a Uniunii Europene, din cauza condiţiilor din nordul Europei care au dus la recolte "catastrofice", în timp ce condiţiile favorabile din România, Bulgaria, Ungaria, Italia şi Spania compensează presiunile asupra recoltelor provocate de vremea călduroasă şi uscată din Germania, Polonia, Franţa şi Cehia.
Pentru grâul moale, analiştii subliniază că România şi Bulgaria vor avea mai mult grâu pentru hrana animalelor în urma ploilor.
Într-un raport publicat joi, firma franceză a estimat că producţia de grâu moale a UE se va situa la 127,7 milioane de tone, faţă de prognoza din iulie, de 132,4 milioane de tone, şi de cea actualizată de la sfârşitul lunii trecute, de sub 130 de milioane de tone, cel mai redus nivel din ultimii şase ani.
Declin de 10%
Prognoza de joi reprezintă un declin de 10% comparativ cu nivelul din 2017.
"De asemenea, analiştii Strategie Grains au revizuit în scădere estimarea privind producţia de orz a UE din acest an, la 57,1 milioane de tone, în scădere cu 2,5 milioane de tone faţă de estimarea din iulie şi cu 2% sub nivelul din 2017.
"Recoltele de grâu şi orz din Polonia şi din statele baltice sunt foarte scăzute şi pot fi descrise ca fiind catastrofice în Germania şi în Scandinavia. Recoltele dezamăgitor de scăzute sunt acum confirmate în Franţa, Italia, Marea Britanie şi în ţări din centrul şi sud-estul UE", apreciază analiştii.
Seceta prelungită a devastat câmpurile cultivate cu grâu din nordul Europei, preţurile fiind în creştere din cauza temerilor privind posibilitatea unor noi pagube la culturi. Sunt afectate semnificativ culturile din Germania, al doilea producător de grâu din UE, şi din Peninsula Scandinavă.
Porumbul, noi estimări
În cazul porumbului, care se recoltează în mare parte toamna, Strategie Grains şi-a revizuit în creştere estimarea, cu 700.000 de tone, la 61,3 milioane de tone, în creştere cu 3% faţă de 2017.
Producţia din România - al treilea mare exportator de grâu al UE - ar putea scădea anul acesta cu cel puţin 20%, a avertizat săptămâna trecută Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
"Scăderea producţiei ar putea fi chiar mai semnificativă, zi după zi acest procent creşte iar situaţia pe câmp se degradează. Ploile nu s-au oprit nici măcar o singură zi", a declarat Laurenţiu Baciu.
În regiunea Mării Negre, recolta de cereale suferă şi din cauza ploilor şi a uscăciunii, fiind afectată calitatea grânelor. Temerile privind calitatea sunt esenţiale în Rusia, deoarece înseamnă mai puţin grâu pentru măcinat sau făină de calitate pentru a fi exportată pe pieţele globale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu