UE plănuiește să ajute Republica Moldova la începutul verii.
Publicitate
UE intenţionează să trimită o misiune civilă în Republica Moldova, a anunţat publicaţia "Welt am Sonntag", citând surse, conform Rador. Publicaţia scrie că Republica Moldova "simte o ameninţare din ce în ce mai mare" şi, pe 28 ianuarie, a scris o scrisoare către Bruxelles în care cere sprijin. Serviciul European de Acţiune Externă lucrează, în prezent, la conceptul misiunii planificate. Diplomaţii se aşteaptă ca noua misiune să înceapă "la începutul verii".
Alături de Polonia, ţările baltice, Suedia, Cehia, Portugalia, România şi Danemarca, Germania este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai proiectului, potrivit Welt am Sonntag. "Ca parte a misiunii, personalul administrativ din domeniile justiţiei, poliţiei şi vamal trebuie să consilieze fosta ţară sovietică cu privire la crearea unui sector de securitate eficient" - se spune în articol. În plus, UE doreşte să trimită experţi, care să consilieze autorităţile moldovene în lupta împotriva atacurilor cibernetice şi a dezinformării.
Pe lângă misiunea de consiliere civilă, Republica Moldova solicită, de asemenea, UE să consolideze supravegherea spaţiului aerian (aeronave, radar) şi să asigure sisteme de apărare aeriană. Această declaraţie a fost făcută de ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, luând cuvântul la ultima întâlnire a miniştrilor de externe ai UE, din 20 februarie. Acesta a cerut ţărilor UE "să ajute rapid la actualizarea sistemelor învechite ale Republicii Moldova".
Anterior, ministrul afacerilor externe şi al integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a declarat în cadrul unui briefing la minister că ţara sa discută cu UE trimiterea unei misiuni civile de securitate acolo pentru a contracara ameninţările hibride. Popescu a mai spus că Republica Moldova s-ar putea alătura unei părţi a sancţiunilor UE împotriva Rusiei în viitorul apropiat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News