Comisia Europeană a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit fără acord, avertizând totodată că Marea Britanie va avea de suferit cel mai mult în urma unui astfel de scenariu, potrivit Reuters.
În cadrul unei conferinţe de presă, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Natasha Bertaud, a declarat că o ieşire fără acord a Marii Britanii din blocul comunitar nu este în niciun caz scenariul preferat de UE, adăugând că executivul comunitar nu vede nevoia unor pregătiri suplimentare pentru situaţii neprevăzute în acest stadiu.
'În mod evident, aceasta va provoca disfuncţionalităţi semnificative atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul de afaceri, ceea ce va avea un impact economic negativ grav', a apreciat Bertaud, avertizând împotriva oricărei ieşiri bruşte din UE. 'Acesta ar fi proporţional mult mai mare pentru Regatul Unit decât pentru cele 27 de state ale UE', a spus ea, citând o declaraţie făcută anterior de preşedintele Comisiei în exerciţiu, Jean-Claude Juncker, care a spus că dacă se va ajunge la un Brexit fără acord, 'britanicii vor fi, din păcate, cei mai mari perdanţi'.
Partidul Laburist, de opoziţie, a cerut luni la Londra ca parlamentul să revină din vacanţă pentru a discuta despre măsurile ce ar trebui să fie luate pentru a atenua disfuncţionalităţile ce ar putea să apară ca urmare a Brexitului, după ce documente guvernamentale care au ajuns în presă relevau posibilitatea unor penurii de produse alimentare, carburanţi şi medicamente în cazul ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar fără acord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu