UE şi Norvegia, front comun contra Rusiei. Au stabilit să-şi consolideze cooperarea pentru garantarea aprovizionării cu gaze

UE şi Norvegia, front comun contra Rusiei. Au stabilit să-şi consolideze cooperarea pentru garantarea aprovizionării cu gaze / Fotografie creată de Magda Ehlers, de la Pexels
UE şi Norvegia, front comun contra Rusiei. Au stabilit să-şi consolideze cooperarea pentru garantarea aprovizionării cu gaze / Fotografie creată de Magda Ehlers, de la Pexels

Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de aprovizionare cu gaze pe termen scurt şi lung din ţara nordică, într-un context de instabilitate determinat de invazia rusă în Ucraina, a anunţat vineri Comisia Europeană, citată de agenţia EFE.

Într-o Declaraţie comună, cele două părţi au informat şi în legătură cu intenţia de derulare a unei colaborări pe termen lung în materie de energie regenerabilă offshore, hidrogen, captarea şi stocarea carbonului şi cercetare şi dezvoltare în energie. Vicepreşedintele executiv al CE, responsabil cu Pactul Verde, Frans Timmermans, comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, şi ministrul norvegian al Petrolului şi Energiei, Terje Aasland, au stabilit joi 'să consolideze şi mai mult strânsa cooperare' deja existentă între cele două părţi în acest domeniu.

În Declaraţie, aceştia au subliniat relaţia 'foarte solidă' care există între UE şi Norvegia, în cadrul căreia împart valori fundamentale şi obiective climatice comune, precum şi un cadru de reglementare comun prin intermediul Spaţiului Economic European.

Norvegia este cel mai mare producător de petrol şi gaze din Europa

UE a ţinut cont de faptul că Norvegia este cel mai mare producător de petrol şi gaze din Europa, cu o producţie 'care contribuie în mod semnificativ' la securitatea energetică europeană, prin furnizarea a circa un sfert din consumul de gaze din statele membre, se mai arată în Declaraţie. În plus, se mai semnalează că emisiile medii de CO2 şi metan provenite din producţia de petrol şi gaze a Norvegiei sunt scăzute în context mondial, respectiv mai puţin de jumătate din medie.

Totodată, blocul comunicat a apreciat 'fiabilitatea' Norvegiei ca şi 'furnizor sigur şi prudent' de petrol şi gaze în Europa, în ultimii 50 de ani, extrase din zăcămintele situate pe toată platforma continentală norvegiană. Pe termen mai lung, UE recunoaşte, de asemenea, că Norvegia poate continua să fie 'un mare furnizor' pentru Europa, dincolo de 2030, ţinând cont de 'importantele sale resurse de petrol şi gaze, exploatarea continuă şi noile descoperiri şi dezvoltări de zăcăminte, notează Agerpres.

Citește și - Germania riscă penuria de gaz după ce Rusia și-a redus livrările. Ministrul economiei: Pentru anumite sectoare ar fi catastrofal

Germania riscă penuria de gaz şi va fi nevoită să facă 'alegeri de societate foarte dificile' pentru familii şi firme dacă livrările din Rusia se reduc şi mai mult, a avertizat vineri ministrul economiei, Robert Habeck, informează AFP.

'Ar trebui închise anumite sectoare industriale (...) Toate procesele economiei de piaţă ar fi atunci suspendate. Pentru anumite sectoare ar fi catastrofal. Nu vorbim despre două zile sau două săptămâni, ci de o lungă perioadă. Vorbim aici despre persoane care ar fi în şomaj, de regiuni care ar pierde complexuri industriale întregi', a explicat Habeck într-un interviu pentru săptămânalul Der Spiegel.

Riscul unei penurii de gaz în această iarnă se profilează de când gigantul rus Gazprom a redus drastic livrările prin gazoductul Nord Stream de care Germania este în mod special dependentă.

Berlinul se teme ca Rusia să nu întrerupă complet



Berlinul se teme ca Rusia să nu întrerupă complet această rută de aprovizionare.

'Suntem deja într-o situaţie în Germania nu s-a mai aflat niciodată. Pur şi simplu, dacă livrările de gaz rusesc vor rămâne la fel de slabe cum sunt acum, ne îndreptăm spre penuria de gaz', a prevenit ministrul Habeck, care este şi vicecancelar din partea Verzilor. 'Oricum, va fi doar în această iarnă', a adăugat el în interviu.

Germania încearcă să compenseze această scădere prin achiziţii de la alţi producători şi dezvoltarea accelerată de infrastructuri pentru importul de gaz natural lichefiat.

De asemenea, va creşte temporar utilizarea cărbunelui, iar guvernul a îndemnat cele 41 milioane de gospodării să economisească energie.

'Va trebui să facem alegeri de societate foarte dificile'



Dacă toate acestea nu vor fi suficiente, 'va trebui să facem alegeri de societate foarte dificile', a explicat Habeck. În caz de raţionalizare a gazului, reglementările europene dau prioritate gospodăriilor în faţa companiilor, dar 'această reglementare a fost concepută pentru întreruperi de livrări pe termen scurt, nu pe termen lung', a subliniat el.

Germania, prima economie europeană, al cărei consum, mai ales industrial, depinde în proporţie de 35% de importul de gaz din Rusia, acuză Moscova că duce o strategie deliberată de reducere a fluxurilor spre Europa pentru a destabiliza piaţa energetică.

Livrările prin Nord Stream sunt în scădere cu 60%. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel