UE și SUA, avertismente virulente pentru Ucraina

Ashton si Kerry
Ashton si Kerry

Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au transmis Ucrainei că este improbabil să mai primească ajutor financiar din partea Fondului Monetar Internațional, după ce a înghețat negocierile privind un tratat de asociere la UE.

Șefa diplomației de la Bruxelles, Catherine Ashton, a declarat, vineri, că tratatul de la Vilnius era un bun prilej pentru Ucraina de a demonstra ”seriozitate în promisiunile sale despre modernizare și că este un partener predictibil și de încredere pentru piețele internaționale”, conform EuObserver. ”Ar fi dat... un prilej bun pentru negocierile referitoare la acordul cu FMI”, a adăugat ea.

Purtătorul de cuvânt al departamentului de stat american, Jen Paski, a declarat, la rândul său, că tratatul cu UE ”ar fi fost o oportunitate istorică de a le demonstra instituțiilor financiare internaționale și investitorilor că dezvoltă un angajament pentru reformele democratice”.

Citește și: Răsturnare de situație: Ucraina suspendă asocierea la UE

FMI și UE nu sunt corelate la nivel procedural, dar diplomați europeni și americani au influență asupra structurii cu sediul la Washington. Răzgândirea de ultim moment a Ucrainei mai înseamnă, probabil, și blocarea unui împrumut de 610 milioane de euro pe care urma să-l primească de la UE.

În 2011, Fondul Monetar Internațional a suspendat un credit de 15 miliarde de dolari pentru Ucraina, deoarece Kievul nu și-a respectat promisiunile privind oprirea subvenționării facturilor la gaz ale gospodăriilor.

Bruxelles-ul simte că președintele Viktor Ianukovici i-a înșelat încrederea atunci când a decis consolidarea relațiilor cu Rusia, în detrimentul unei apropieri de Uniunea Europeană. Ianukovici, care va rămâne la putere cel mai probabil până în 2019, a avut în ultimele săptămâni două întrevederi cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Șeful de stat ucrainean a precizat însă că rămâne dedicat integrării europene, în ciuda prematurului eșec de la Vilnius.

Citește și: Proteste în Ucraina după suspendarea negocierilor cu UE

Opoziția din Ucraina a început să strângă semnături pentru demiterea Guvernului condus de premierul Mikola Azarov, după ce Executivul a anunțat suspendarea negocierilor cu UE.

Cel mai tranșant mesaj a fost transmis Rusiei de ministrul de Externe al Suediei, Carl Bild, care a acuzat Moscova că a șantajat Ucraina cu prețul la gaze și blocaje comerciale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel