UE trebuie să continue lupta împotriva schimbărilor climatice, inclusiv prin instrumente de ordin financiar

Uniunea Europeană (UE) trebuie să sprijine acţiunile în domeniul schimbărilor climatice printr-o gamă largă de instrumente de cooperare, inclusiv de ordin financiar, a declarat, vineri, la Consiliul informal de mediu de la Helsinki, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. 

"În exercitarea Preşedinţiei Române la Consiliul Uniunii Europene, biodiversitatea a fost una dintre priorităţi. În acelaşi timp, pe parcursul acestei Preşedinţii, am depus eforturi pentru avansarea negocierilor privind programul Life post-2020, precum şi în găsirea unor puncte comune în procesul de pregătire pentru Cadrul Global post-2020. Reuniunea informală a miniştrilor, care a avut loc în luna mai la Bucureşti, a oferit o platformă propice de dialog privind implicaţiile Raportului IPBES şi a procesului post-2020. Strategia UE pe termen lung în domeniul schimbărilor climatice a constituit un obiectiv important al Preşedinţiei României şi credem că am asigurat implicarea noastră totală în avansarea şi facilitarea procesului de negociere a acestui dosar şi în facilitarea discuţiilor la nivel de Consiliu, în toate sectoarele relevante. UE trebuie să continue lupta împotriva schimbărilor climatice, atât la nivel intern, cât şi internaţional şi, în acest sens, să sprijine acţiunile în domeniu printr-o gamă largă de instrumente de cooperare, inclusiv de ordin financiar", a afirmat Gavrilescu. 

În perioada 11-12 iulie 2019, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a participat la primul Consiliu informal de mediu organizat la Helsinki, sub egida Preşedinţiei Finlandei la Consiliul Uniunii Europene.

La reuniune au fost prezenţi miniştrii mediului din statele membre UE, comisarul european pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Cańete, comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit - Karmenu Vella, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Secretariatului General al Consiliului precum şi membri ai Agenţiei Europene de Mediu şi ai Biroului European de Mediu.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului, în încheierea sesiunii de lucru s-a reiterat relevanta poziţiilor adoptate la IPBES pentru Cadrul Global post-2020 şi activităţile IPBES în desfăşurare, dar şi cele patru funcţii ale Platformei - evaluarea cunoştinţelor, sprijinirea politicilor, revizuirea periodică a cadrului global şi adaptarea livrabilelor IPBES la cerinţele viitoare şi elaborarea unui document tehnic privind biodiversitatea şi schimbările climatice, care să se concentreze atât pe adaptarea la schimbările climatice, cât şi pe diminuarea efectelor acestora.

De asemenea, ultima zi a Consiliului informal de mediu s-a axat pe potenţialul soluţiilor privind economia circulară în abordarea celor două probleme majore discutate, schimbările climatice şi biodiversitatea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel