Ministrul apărării al Rusiei, Serghei Şoigu, a comparat sâmbătă o propunere ca Uniunea Europeană să interzică vizele turistice pentru cetăţenii ruşi cu o 'politică nazistă', transmite DPA.
Publicitate
'Vedem o altă manifestare clară a politicilor naziste cu oficiali europeni de rang înalt făcând presiuni pentru o idee rusofobă de blocare a intrării în statele UE pentru toţi cetăţenii ruşi', a spus Şoigu.
Statele membre ale UE Estonia, Letonia, Lituania şi Cehia au introdus unilateral politici care limitează sau anulează vize pentru cetăţeni ruşi ca răspuns la războiul purtat de Moscova în Ucraina.
Finlanda plănuieşte să reducă drastic numărul de vize acordate ruşilor începând din septembrie, iar Polonia ia în considerare măsuri similare.
Danemarca cere o abordare la nivelul întregii Uniuni, dar a declarat că ar putea acţiona pe cont propriu.
Germania, o forţă motrice a politicilor UE, a fost rezervată faţă de ideea interzicerii vizelor turistice, argumentând că persoane nevinovate nu ar trebui pedepsite pentru acţiunile Kremlinului.
În intervenţia sa la primul Congres internaţional antifascist, de lângă Moscova, Şoigu a oferit justificările obişnuite pentru invadarea de către Rusia a ţării vecine Ucraina.
El a susţinut că o politică naţionalistă a conducerii de la Kiev sprijinite de Occident a avut ca ţintă cultura rusă vreme de mai mulţi ani, şi că aceasta a constituit o ameninţare pentru securitatea Rusiei.
În regiunile rusofone Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, 'regimul de la Kiev comite de opt ani crime teribile împotriva cetăţenilor', a spus ministrul Şoigu, referindu-se la începutul luptelor dintre trupele ucrainene şi separatiştii proruşi, în 2014.
'În acelaşi timp, NATO a început să deschidă militar teritoriul ucrainean. Kievul a stabilit un curs pentru aderarea la NATO. Toate acestea au creat ameninţări inacceptabile pentru securitatea Rusiei', a afirmat Şoigu, potrivit DPA.
Ministerul rus de Externe a transmis joi că Rusia ar putea folosi arsenalul său nuclear numai în situaţii de urgenţă şi că nu are interesul să ajungă la o confruntare directă cu NATO şi cu SUA, relatează Reuters.
Vorbind la un briefing, purtătorul de cuvânt al MAE rus Ivan Neciaev a menţionat că armele nucleare ar putea fi folosite de către Rusia doar ca măsură de răspuns.
Doctrina militară a Rusiei permite un răspuns nuclear numai ca răspuns la ameninţarea cu distrugerea în masă sau când existenţa fundamentală a statului este ameninţată, a aminitit oficialul rus.
Aşadar, utilizarea arsenalului nuclear este posibilă numai ca parte a unui răspuns de autoapărare faţă de un atac şi numai în situaţii de urgenţă, a explicat purtătorul de cuvânt al MAE rus.
Şi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat mai devreme săptămâna aceasta că Rusia nu are nevoie să-şi folosească arsenalul nuclear în campania sa militară în Ucraina, el calificând speculaţiile mediatice conform cărora Moscova ar putea desfăşura arme nucleare sau chimice în acest conflict drept minciuni absolute, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News