UEFA a eliminat regula golului marcat în deplasare

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

UEFA a făcut anunțul oficial privind golul marcat în deplasare, în competițiile pe care le organizează

Publicitate

Potrivit BBC, golurile marcate în deplasare nu vor mai avea valoare suplimentară în competițiile europene de fotbal de la începutul sezonului următor, a anunțat UEFA.

Această regulă folosită încă din 1965 decidea meciurile tur-retur care se terminau la egalitate la general prin favorizarea echipei care înscria cele mai multe goluri în deplasare. De acum, toate meciurile în dublă manșă care se termină la egalitate vor merge în prelungiri. „Nu mai este potrivit în prezent ca golul marcat în deplasare să însemne mai mult”, a transmis președintele UEFA, Aleksander Ceferin.

Campionatul european care este în desfășurare în această vară nu va fi afectat de schimbări, din informațiile preliminare. Regula se va aplica din sezonul viitor.

UEFA a luat o nouă decizie cu privire la o posibilă mutare a semifinalei și finalei EURO 2020 de pe Wembley, acum două zile

UEFA nu intenţionează să retragă stadionului Wembley calitatea de gazdă a semifinalelor şi finalei EURO 2020 la fotbal, după ce premierul italian Mario Draghi a solicitat ca finala să fie mutată din Marea Britanie ca urmarea creşterii numărului de infectări cu Covid-19, informează Reuters, scrie Agerpres pe 22 iunie.

Regatul Unit a înregistrat un număr record de 10.633 de noi cazuri de coronavirus şi cinci decese în cursul zilei de luni, ajungând la un total de 4,63 milioane de cazuri confirmate şi 127.976 de decese în total, conform unui bilanţ al Reuters.

Plan de urgență pentru EURO 2020

                      

UEFA anunţase vineri că are un plan de urgenţă pentru mutarea finalei de pe Wembley, în cazul în care Marea Britanie nu va fi de acord să facă o excepţie de la regulile privind carantina pentru fanii veniţi din străinătate.

"UEFA, Federaţia engleză de fotbal şi autorităţile din Anglia lucrează împreună cu succes pentru găzduirea semifinalelor şi finalei EURO 2020 pe Wembley şi nu există planuri pentru schimbarea locului de disputare a acestor jocuri", a precizat un purtător de cuvânt al UEFA într-un comunicat difuzat marţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel