UEFA a anunţat, joi, deschiderea unei acțiuni disciplinare împotriva Stelei, după incidentele de la partida Vardar Skopje - Steaua București. Acest caz urmează să fie analizat de Comisia de Disciplină a forului european, în data de 23 de august, scrie
Biroul de presă al UEFA a remis un comunicat în care arată că a fost deschisă o acţiune disciplinară împotriva echipei Steaua Bucureşti, în urma meciului disputat cu FK Vardar din Macedonia. Potrivit acestuia, acţiunea disciplinară a fost deschisă pentru două posibile încălcări ale regumentului:
- primul cap de acuzare se referă la antrenamentul oficial, însă fără nicio precizare legată de incidentul dintre managerul Stelei și echipa PRO Tv;
- al doilea cap de acuzare al acţiunii disciplinare se referă la incidentele din tribune.
UEFA investighează dacă Steaua a încălcat regulamentele sportive care spun că instituţiile media acreditate la meci au dreptul să participe la cel puţin 15 minute din antrenamentul oficial. O altă prevedere a UEFA spune că, la finalul meciului, reprezentanții celor două echipe trebuie să participe la o conferinţă de presă, lucru nerespectat de reprezentanţii echipei Steaua Bucureşti la returul din Macedonia.
Vezi și: Steaua, din nou judecată de UEFA, după scandalul provocat de MM. Ce riscă roș-albaștrii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu