UEFA nu va muta finala Ligii Campionilor 2023 de la Istanbul, în ciuda "turbulenţelor" politice din Turcia

Champions League (UEFA)
Champions League (UEFA)

UEFA a precizat vineri, într-un comunicat, că nu există intenţia de a muta finala Ligii Campionilor 2023 de la Istanbul ca urmare a "turbulenţelor" politice din Turcia, scrie Reuters.

 

"UEFA dezminte orice zvon legat de o astfel de intenţie. Finala Ligii Campionilor la fotbal 2023 va avea loc la Istanbul, aşa cum a fost stabilit, pe data de 10 iunie. UEFA nu are discuţii în alt sens cu nicio altă Federaţie de fotbal", a indicat forul fotbalistic european.

Informaţii publicate în media de vineri vorbeau despre presupuse discuţii purtate de UEFA pentru a muta finala celei mai importante competiţii fotbalistice europene intercluburi într-o altă ţară ca urmare a faptului că situaţia în Turcia va fi foarte tensionată în urma alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc pe 14 mai.

În finala ce va avea loc pe Stadionul Olimpic Ataturk se vor înfrunta câştigătoarele din semifinalele Manchester City - Real Madrid, respectiv AC Milan - Inter Milano, scrie Agerpres.

Inter Milano, cu un pas în finala Ligii Campionilor. Real Madrid şi Manchester City au terminat la egalitate (1-1)

Inter Milano a făcut un pas important spre finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0 (2-0), miercuri seara, pe stadionul San Siro, într-un meci considerat în deplasare, în prima manşă a semifinalelor.

Inter s-a impus în Derby de la Madonnina prin golurile marcate de Edin Dzeko (8), Henrih Mhitarian (11), dar a avut şansa de a câştiga şi mai clar şi de a tranşa calificarea.

Nerazzurri au avut un început formidabil de meci, cu două goluri în primul sfert de oră şi alte ocazii mari ratate în faţa unei formaţii în degringoladă.

Inter a deschis scorul în min. 8, când bosniacul Edin Dzeko a reluat din voleu de lângă Davide Calabria, la cornerul executat de Hakan Calhanoglu.

Echipa antrenată de Simone Inzaghi şi-a dublat rapid avantajul, în min. 11, când Dimarco a centrat în marginea careului, Lautaro Martinez a lăsat mingea pentru Mhitarian, iar armeanul l-a învins pe Maignan cu un şut pe centrul porţii.

Inter a fost aproape de golul al treilea, dar turcul Hakan Calhanoglu (ex-AC Milan) a şutat în bară de la circa 25 de metri (16), faza a continuat iar şutul lui Mhitarian a fost apărat de Maignan.

Internazionale a creat din nou pericol prin Dzeko (24), însă bosniacul a fost imprecis de data aceasta.

AC Milan a trecut prin noi emoţii şi în min. 31, când arbitrul a dictat penalty pentru Inter, la un duel între Kjaer şi Lautaro Martinez, însă a revenit asupra deciziei după vizionarea reluărilor video.

Rossoneri au reuşit să echilibreze disputa în finalul primei reprize şi au început partea secundă destul de avântat, însă Brahim Diaz a şutat periculos, însă pe lângă poartă (49), iar coechipierul său Junior Messias (51) a ratat o ocazie şi mai mare.

În careul celălalt, Maignan s-a remarcat în min. 53, salvându-şi echipa de la un nou gol, în faţa lui Dzeko.

Cea mai mare şansă a echipei antrenate de Stefano Pioli a fost ratată de Tonali (63), care a şutat din marginea careului, dar balonul a lovit bara.

Ultima parte a meciului a fost o zbatere pe uscat a gazdelor, care nu au reuşit să îşi creeze ocazii clare de gol la poarta lui Onana, singurul şut expediat de AC Milan pe spaţiul porţii camerunezului în acest meci venind abia în min. 90+2.

Real Madrid a terminat la egalitate cu Manchester City, 1-1 (1-0), marţi seara, pe Stadionul Santiago Bernabeu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal.

Deţinătoarea trofeului a deschis scorul prin brazilianul Vinicius Junior (36), echipa antrenată de Pep Guardiola egalând după pauză prin belgianul Kevin De Bruyne (67).

City a prima repriză, pe care a încheiat-o cu o posesie de 68%, faţă de doar cele 32 de procente ale gazdelor.

Courtois a fost pus la încercare mai întâi de conaţionalul său De Bruyne (8), apoi de Rodri (14), dar a fost la post de fiecare dată.

În plină dominare a echipei engleze, Real a reuşit să deschidă scorul: Camavinga a avut o cursă pe partea stângă, i-a pasat lui Vinicius Junior, iar aceasta a marcat cu un şut la păianjen de la distanţă (36).

Echipa pregătită de Ancelotti a fost mai insistentă după pauză, iar Stones l-a blocat providenţial pe Benzema (50).

Apoi a fost rândul lui Alaba să se opună unui şut al lui Haaland (55), la poarta cealaltă.

Manchester City a restabilit egalitatea în min. 67, când De Bruyne a marcat cu o torpilă din marginea careului, la mingea aşezată de Gundogan.

Real Madrid a căutat golul victoriei pe final, dar nu a reuşit, portarul brazilian Ederson opunându-se în două situaţii foarte bune pentru blancos, la lovitura de cap a lui Benzema (78) şi la racheta expediată de Tchouameni (90).

Real a marcat în fiecare din ultimele sale 14 meciuri jucate acasă contra cluburilor engleze în Champions League.

Cele două echipe s-au întâlnit şi în semifinalele ediţiei trecute, Real câştigând dubla cu scorul general de 6-5. Echipa spaniolă vizează a 18-a sa finală în Liga Campionilor/Cupa Campionilor Europeni (14 trofee câştigate).

Benzema a jucat meciul său cu numărul 151 în Champions League, fiind al patrulea în ierarhia all-time a competiţiei, la egalitate cu Xavi. Cristiano Ronaldo are cele mai multe apariţii (183), urmat de Iker Casillas (177) şi Lionel Messi (163).

Pentru Ancelotti a fost meciul cu numărul 190 în Liga Campionilor, egalându-l pe antrenorul cu cele mai multe meciuri în competiţie, Sir Alex Ferguson.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel