Un ulcior cu inscripţii biblice, vechi de 3.100 de ani, a fost descoperit în Israel.
O echipă de arheologi israelieni şi australieni a descoperit în sudul Israelului un ulcior de lut decorat cu o inscripţie biblică rară, care datează din urmă cu 3.100 de ani, a anunţat luni Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA), transmite Agerpres.
Inscripţia, scrisă în canaanită, a fost realizată cu cerneală pe vasul de lut. Aceasta conţine numele lui Ierubaal, care a fost un conducător militar, judecător şi profet.
Micul vas de lut are o capacitate de aproximativ un litru şi ar fi putut fi folosit pentru păstrarea unui lichid preţios, precum ulei, parfum sau un leac, potrivit IAA. Ulciorul a fost descoperit în situl arheologic Khirbet ar-Ra'i, situat în apropierea oraşului modern Kiryat Gat, în urma săpăturilor efectuate de Universitatea Ebraică din Ierusalim, IAA şi Universitatea Macquarie din Sydney, Australia.
Un sarcofag intact a fost descoperit în timpul unor lucrări de modernizare din Cluj-Napoca. Potrivit cercetătorilor, osemintele aflate înauntru aparțin unei persoane importante. Experții susțin că sarcofagele intacte sunt foarte rare. Descoperirea a fost anunțată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei care a preluat sarcofagul. În interior a mai fost găsită și o monedă care va fi supusă unei analize pentru fi determinată cronologia.
"În timpul lucrărilor de modernizare de pe Bulevardul 21 Decembrie, mai exact în timpul săpării unei gropi pentru montarea unui stâlp, la sud de Clinica Stanca, s-a descoperit un sarcofag roman intact, de copil, care aparține necropolei de est a orașului roman. Descoperirea a fost făcută de colegii de la Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca, respectiv de cercetătorul Adrian Ursuțiu și de Nica Ciubotaru, masterandă la Facultatea de Istorie din cadrul UBB. Aceștia au anunțat Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, care a preluat sarcofagul. Descoperirea este una rară din două motive principale:
1. Sarcofagele sunt piese rare oricum. Acest sarcofag este chiar din piatră locală. În sarcofage se înmormântau doar persoanele importante. În cazul de față, avem de-a face cu copilul unei persoane importante.
2. Sarcofagele intacte sunt și mai rare. În general, cele care se găsesc sunt deja jefuite încă din epoca romană.
Sarcofagul intact descoperit aici a stârnit astfel curiozitatea tuturor.
În data de 7 iunie, o comisie de specialiști s-a întrunit pentru a desface sarcofagul. Înăuntru s-au descoperit osemintele unui adolescent, după cum s-a putut constata la o primă vedere. După deschiderea sarcofagului, materialul din interior a plecat spre cercetare. Singurul material arheologic descoperit, în afară de scheletul propriu-zis, a fost o monedă. Urmează să fie determinată cronologia și alte detalii legate de mormânt cu ajutorul monedei, dar și al altor analize.", au scris reprezentanții Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei pe pagina oficială de Facebook. Imaginile video le poți vedea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News