Cercetători de la Colegiul de Farmacie Harrison din cadrul Universităţii Auburn au descoperit beneficiile uleiului de măsline pentru sănătatea cognitivă.
Rezultatele studiului sunt descrise într-un articol publicat în revista "Nutrients". Autorii au studiat 25 de participanţi care se confruntă cu dificultăţi cognitive moderate şi care au fost îndemnaţi să includă aproximativ 30 de mililitri (circa trei linguri) de ulei de măsline în dieta lor zilnică timp de şase luni, scrie Rador, citând dariknews.bg.
13 participanţi au consumat ulei de măsline neprelucrat, iar 12, rafinat. Primul conţine mulţi fenoli - o clasă de compuşi organici care includ o grupare hidroxil şi benzen. Toţi subiecţii au fost diagnosticaţi înainte şi după consumarea suplimentului, fiind efectuate teste cognitive şi de sânge pentru biomarkerii bolii Alzheimer, RMN.
Rezultatele experimentale arată că uleiul de măsline nerafinat şi rafinat îmbunătăţeşte funcţia cognitivă, ceea ce se reflectă în măsurătorile demenţei clinice şi în alte criterii comportamentale. Descoperirile sunt în concordanţă cu studiile preclinice anterioare efectuate pe şoareci pentru investigaţii legate de prevenirea bolii Alzheimer.
De ce să consumi o lingură de ulei de măsline, în fiecare dimineață. Efectele sunt incredibile
Consumul unei singure linguri de ulei de măsline la micul dejun este benefic din mai multe motive, potrivit experţilor greci.
1. Îmbunătăţirea funcţiei creierului
Conform studiilor, consumul de ulei de măsline ajută la îmbunătăţirea memoriei. Mai exact, consumul acestuia ajută la reducerea acumulării de plăci în celulele creierului, care este asociată cu dezvoltarea demenţei, inclusiv a bolii Alzheimer, scrie Rador, citând actualno.com.
2. Îmbunătăţirea sănătăţii şi densităţii oaselor
Uleiul de măsline conţine multe oligoelemente necesare pentru sănătatea oaselor şi articulaţiilor. Dacă este combinat cu alte alimente bogate în acizi graşi omega-3 în dietă, rezultatele pot fi şi mai vizibile în artrită.
3. Reducerea inflamaţiei
Cercetările arată că uleiul de măsline şi alimentele omega-3 pot ajuta la combaterea inflamaţiei şi oferă beneficii pentru ameliorarea afecţiunilor inflamatorii cronice. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu