Actualizarea la cea mai recentă versiune a Google Chrome este mai importantă decât de obicei, transmite compania.
Potrivit The Verge, versiunea Chrome 88 (88.0.4324.150) a remediat o vulnerabilitate despre care compania Google transmite că este exploatată chiar în acest moment. Actualizarea a devenit valabilă, joi, pe Windows, Mac și Linux.
Google a transmis că nu va preciza exact ce presupune vulnerabilitatea CVE-2021-21148 pe care o elimină actualizarea „până când majoritatea utilizatorilor nu primesc reparația”. Bug-ul a fost raportat pe 24 ianuarie, la o zi înainte ca inginerii Google au identificat o campanie de hacking posibilă datorită vulnerabilității. De obicei, Google Chrome se actualizează automat, însă update-ul poate fi forțat în secțiunea „Despre Google Chrome” în meniu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu