Ultima fotografie cu prințul Archie, efect neașteptat. Au crescut vânzările

Botez Archie
Botez Archie

O comunitate neozeelandeză care tricotează căciuli este asaltată de comenzi în urma fotografiilor cu prințul Archie, fiul ducilor de Sussex.

Membrii unei comunităţi din Noua Zeelandă care tricotează căciuli în scop caritabil s-au trezit asaltaţi de comenzi după ce o fotografie în care prinţul Archie, fiul prinţului Harry, apare purtând un astfel de obiect vestimentar a fost publicată pe Instagram, potrivit The Guardian.

Pentru a marca Anul Nou, ducii de Sussex, aflaţi în vacanţă în Canada, au publicat pe contul lor de pe platforma Instagram o fotografie cu micul Archie şi prinţul Harry, ambii purtând căciuli tricotate.

Fiecare căciulă vândută, donează o alta

"A fost o surpriză totală şi foarte emoţionantă", a declarat Becky Smith, cofondatoare a iniţiativei sociale Make Give Live, care, pentru fiecare căciulă vândută, donează o alta. Donaţiile merg la copii defavorizaţi, persoane fără adăpost şi refugiaţi, citează Mediafax.

Grupul, care este format din voluntari ce tricotează căciulile în biblioteci şi cafenele din Noua Zeelandă, a primit mii de comenzi după apariţia fotografiei.

"Vom continua să ne amuzăm"

Smith a spus, însă, că produsele vor fi livrate cu întârziere, pentru că scopul grupurilor de voluntari care tricotează este de a interacţiona social, activitatea contribuind la îmbunătăţirea stării mintale, deci nu se doreşte a se pune presiune pe nimeni pentru a tricota multe căciuli într-o perioadă scurtă de timp.

"Nu vrem o mare presiune, vom continua să ne amuzăm", a mai spus aceasta.

Numărul comenzilor crește zilnic

Iniţiativa include 11 grupuri de voluntari şi a fost înfiinţată la o bibliotecă din Whangaparoa, în 2016. Ducesa Meghan a primit căciula pentru Archie când a vizitat Noua Zeelandă, la sfârşitul anului 2018.

Dacă, anul trecut, voluntarii primeau comenzi de 45 de căciuli pe lună, în prezent, cererile se ridică la peste 300 de bucăţi zilnic.

Potrivit unui sondaj, 80% dintre voluntarii care au aderat iniţiativei au declarat că această activitate îi face să se simtă mai puţin singuri, 78%, mai puţin anxioşi, şi tot 78% spun că le oferă un scop.

Archie, al șaptelea în ordinea succesiunii la tron

Primul copil al ducilor de Sussex, care a primit numele de Archie Harrison Mountbatten Windsor, s-a născut pe 6 mai 2019. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.

Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în mai 2018, după o relație de doi ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel