Ultima ofertă a Guvernului: Mai puțin de 6 paturi de spital la mia de locuitori

Ministerul Sănătăţii propune un Plan Naţional de paturi pentru perioada 2011-2013, astfel încât România să atingă în următorii 3 ani media europeană de 5,61 paturi la mia de locuitori. Măsura se încadrează în linia celor „impuse” de FMI, prin care ar trebui să renunțăm la 200 din cele aproximativ 450 de spitale. Numai că, în condiții de iarnă, cel puțin la fel ca cele actuale, bolnavii vor fi foarte greu de transportat.

Hotărârea de Guvern privind aprobarea Planului naţional de paturi pentru perioada 2011-2013 se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului. „Deşi legea o impunea, conform Legii nr 95/2006 a reformei în Sănătate la art. 169 era prevăzută realizarea Planului Naţional de paturi, până astăzi nu s-a materializat o astfel de reglementare. Pentru prima dată echipa Ministerului Sănătăţii propune un astfel de document, pe termen mediu, care va stabili numărul de paturi atât din unităţile publice, cât şi din cele private pentru care casele de asigurări de sănătate vor putea încheia contracte de furnizare de servicii medicale. Era nevoie de un asemenea plan pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare, aşa cum de altfel a prevăzut legiuitorul acum 4 ani”, justifică măsura ce urmează a fi luată ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Conform proiectului de act normativ, pentru anul 2011, numărul total de paturi care este aprobat pentru contractare va fi de 129.524, faţă de 135.280 paturi în 2010, ceea ce înseamnă 6,02 paturi la mia de locuitori. Totalul numărului de paturi scade treptat în următorii ani, şi în 2012, numărul de paturi aprobate va fi de 125.639, adică 5,84 paturi la mia de locuitori, iar în 2013 va fi de 123.127, adică 5,72 paturi la mia de locuitori. Detalierea pe judeţe a numărului de paturi aprobate pentru contractare cu casele de asigurări de sănătate, atât pentru segmentul spitalelor publice, cât şi private, se va face anual, prin ordin de ministru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel